Clubul Sportiv Universitar al Universității de Stat din Moldova (CSU USM) își va consolida echipele de seniori prin integrarea jucătorilor talentați și bine pregătiți de către Școala Sportivă Specializată de Fotbal nr.1 (ȘSSF nr.1). În acest sens, astăzi, 19 august, a fost încheiat un Memorandum de colaborare între USM și ȘSSF nr.1, care marchează începutul unui parteneriat exclusiv dedicat dezvoltării tinerelor talente din fotbalul moldovenesc.

Documentul a fost semnat de rectorul USM, prof. univ., dr. Igor Șarov, și de directorul ȘSSF nr.1, Serghei Chirilov, în cadrul ceremoniei de inaugurare a Complexului de terenuri artificiale al școlii. Memorandumul are ca obiectiv principal dezvoltarea continuă a jucătorilor juniori formați la ȘSSF nr.1 și integrarea acestora în echipele de seniori ale CSU USM, prevenind abandonul sportiv și valorificând potențialul fotbalistic local.

Un element esențial al parteneriatului îl constituie promovarea modelului „dual career”, susținut de UEFA și FIFA, care îmbină performanța sportivă de înalt nivel cu dezvoltarea academică. Astfel, sportivii vor beneficia de acces la educație de calitate, programe de studiu adaptate calendarului competițional și oportunități de formare profesională, pregătindu-se totodată pentru o carieră alternativă după încheierea activității sportive.

Acest parteneriat oferă o platformă sigură pentru lansarea tinerilor în fotbalul profesionist și contribuie la consolidarea comunității sportive și academice din Republica Moldova.

Întregul eveniment poate fi vizionat aici:

https://www.facebook.com/privesc.eu.moldova/posts/evenimentul-de-inaugurare-a-complexului-de-terenuri-artificiale-ale-%C8%99colii-sport/1076890807847835/

Published marți, 19 august 2025

Anunțuri și Comunicate

Ziua Francofoniei la USM: dezbateri internaționale despre provocările profesiilor juridice în era digitală

În contextul Zilelor Internaționale ale Francofoniei, Universitatea de Stat din Moldova (USM), prin Filiera francofonă a Facultății de Drept, în colaborare cu Ambasada Franței în Republica...

Studenții USM, prezenți la Conferința Națională a Studenților Reprezentanți din România

Trei studenți senatori ai Universității de Stat din Moldova au participat la una dintre cele mai importante reuniuni dedicate reprezentanților studenților din România și Republica Moldova...

USM inițiază discuții cu University of Washington pe dimensiunea inovării și antreprenoriatului academic

Universitatea de Stat din Moldova a inițiat un prim dialog de colaborare cu University of Washington (SUA), axat pe dezvoltarea cooperării în domeniul inovării universitare și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved