Universitatea de Stat din Moldova a deschis, ieri, 12 septembrie 2025, seria de conferințe și dezbateri civice dedicate integrării europene a Republicii Moldova, în contextul războiului hibrid. Evenimentul a debutat cu profesorul Corneliu Bjola de la Universitatea din Oxford, care a susținut prima conferință pe tema: „De la vulnerabilitate la reziliență: Cum să contracarezi și să câștigi în războiul hibrid al Rusiei împotriva Europei”.

În deschidere, rectorul USM, prof. univ., dr., Igor Șarov, a subliniat importanța acestor discuții pentru consolidarea rezistenței societății și a instituțiilor naționale în contextul actual. Totodată, în cadrul programului, au fost prezentați și ceilalți speakeri care vor conferenția pe parcursul celor două zile: prof. Valentin Naumescu, prof. Mircea Guină, prof. Sorin Bocancea și istoricul Dorin Dobrincu.

Sesiunea susținută de profesorul de la Universitatea din Oxford, a avut la bază prezentarea modului în care diplomația digitală și instrumentele innovative pot contribui la apărarea spațiului european de influențele externe, dar și cum poate Republica Moldova să-și întărească securitatea și parcursul european.

Prof. Corneliu Bjola, originar din România, este profesor de Diplomație Digitală la Universitatea din Oxford și conducător al Grupului de Cercetare în Diplomație Digitală de la Oxford. De asemenea, este „Faculty Fellow” la Centrul pentru Diplomație Publică al Universității din California de Sud și lector universitar la Academia Diplomatică din Viena. Cercetările sale analizează impactul tehnologiei digitale asupra diplomației, cu un accent pe diplomația publică, negocierile internaționale și contracararea operațiunilor de influență digitală. Lucrările sale recente explorează rolul inteligenței artificiale în diplomație, evaluând potențialul acesteia de a îmbunătăți procesul decizional, a optimiza strategiile de negociere și a sprijini gestionarea crizelor.

Evenimentul va continua și astăzi, 13 septembrie, cu noi conferințe și dezbateri, aducând în fața publicului specialiști internaționali. Programul poate fi accesat aici: https://www.facebook.com/events/1792876758105392 

Conferința este organizată de Federația Inițiativa Timișoara, alături de Romanian United Foundation și alți co-organizatori.

Published sâmbătă, 13 septembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Cercetarea academică a USM în sprijinul comunităților locale: Workshop dedicat patrimoniului cultural, desfășurat la Fălești

Universitatea de Stat din Moldova continuă să aducă cercetarea academică în mijlocul comunităților locale. Pe 24 octombrie, USM a organizat workshop-ul „Economie și cultură. Legendele ne...

Instruire în domeniul tehnologiilor digitale avansate și al inteligenței artificiale pentru funcționarii publici, organizată la USM cu sprijinul Ambasadei SUA

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, desfășoară în perioada 26-30...

Sesiune de dialog între studenții noștri și reprezentanții ONU în Moldova despre pacea durabilă și diplomație

Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRISPA) a Universității de Stat din Moldova, este una dintre facultățile noastre care oferă un proces educațional modern...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​