În data de 19 septembrie 2025, Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a organizat Conferința națională a doctoranzilor, cu genericul: „ROLUL CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE ÎN TRANSFORMAREA SOCIETĂȚII: ABORDĂRI JURIDICE ȘI ECONOMICE”.

Evenimentul a reunit doctoranzi din cadrul USM, dar și participanți din instituții de învățământ superior din țară, creând un spațiu academic de reflecție și schimb de idei privind impactul cercetării științifice asupra evoluției societății din perspectivă juridică și economică.

Conferința a fost organizată cu scopul de a valorifica cercetarea științifică a doctoranzilor, fiind prezentate lucrări de înaltă calitate, axate pe subiecte actuale și de interes din domeniile vizate. Participanții au evidențiat conexiunile dintre teorie și practică, propunând soluții inovative pentru provocările contemporane.

Evenimentul a oferit o platformă pentru dezbatere interdisciplinară, promovând totodată colaborarea între doctoranzi și cadre didactice, precum și internaționalizarea cercetării.

Mulțumim tuturor participanților, moderatorilor, membrilor comitetului științific și organizatoric pentru contribuția activă la reușita conferinței.

Lucrările prezentate la conferință vor fi publicate într-o culegere științifică, care va reflecta diversitatea tematică și nivelul înalt al cercetărilor prezentate.

Published miercuri, 24 septembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Prima promoție a programului de microcalificare „Masaj clasic și remodelare corporală” a absolvit cu succes cursurile organizate de Universitatea de Stat din Moldova

Institutul de Educație Fizică și Sport al Universității de Stat din Moldova a organizat, la 06 mai, festivitatea de înmânare a certificatelor de absolvire pentru participanții...

Perspective de colaborare între USM și Universitatea Națională de Medicină Veterinară și Biotehnologii „Stepan Gzhytskyi” din Liov, Ucraina

Rectorul USM, Otilia Dandara, a avut astăzi o întrevedere cu prorectorul Universității Naționale de Medicină Veterinară și Biotehnologii „Stepan Gzhytskyi” din Liov, Ucraina, Mykhailo Podoliak, în...

USM prezentă la „Study in Europe – EU Policy Event Moldova 2026”

Membrii Departamentului Managementul Calității din cadrul Universității de Stat din Moldova au participat luni, 04 mai, la evenimentul „Study in Europe – EU Policy Event Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved