În data de 25 septembrie 2025, în prestigioasa Aulă „Regina Maria” a Corpului Central al Universității de Stat din Moldova, a avut loc un eveniment de marcă în peisajul cultural și academic – „Laboratorul Literar”, o întâlnire între idei, literatură și generațiile tinere. Deschiderea evenimentului a fost marcată de un cuvânt de salut transmis din partea Rectorului USM, prof. univ., dr. Igor ȘAROV, de către decanul Facultății de Istorie și Filosofie, dr. Igor BERCU. În mesajul său, rectorul a subliniat importanța cultivării gândirii critice și a dialogului intelectual în rândul studenților, apreciind inițiativa ca un exemplu de sinergie între educație și cultură. Evenimentul a fost moderat de Vitalie CIOBANU, prozator, eseist și critic literar cunoscut pentru implicarea sa activă în promovarea literaturii contemporane și a valorilor democratice în spațiul public. Scriitorii invitați – Petre DEMENI și jurnalistul, scriitorul și polonistul Piotr POGORZELSKI – au susținut alocațiuni captivante, care au trezit un viu interes în rândul studenților, cadrelor didactice și tuturor celor prezenți. Intervențiile lor au abordat teme actuale din literatura est-europeană, relația dintre memorie și identitate, dar și rolul scriitorului într-o societate aflată în tranziție și confruntată cu provocări geopolitice majore. Dezbaterile care au urmat au fost animate, profunde și incitante, oferind participanților ocazia să reflecteze critic asupra ideilor enunțate, dar și să interacționeze direct cu autorii. Studenții au demonstrat un interes deosebit, punând întrebări pertinente și exprimând opinii argumentate. „Laboratorul Literar” s-a dovedit a fi nu doar o platformă de dialog între generații și culturi, ci și un catalizator al reflecției asupra condiției umane în contextul actual. Evenimentul a confirmat încă o dată rolul esențial al universității în formarea spiritului critic și în încurajarea gândirii libere.

Published vineri, 26 septembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Oportunități de colaborare moldo-suedeze în domeniul administrației publice

Săptămâna trecută, directorul Școlii de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, Sergiu Palihovici, împreună cu directorul adjunct, Aurelia Țepordei, au avut o întrevedere cu...

La USM s-a desfășurat Conferința Internațională Jean Monnet: „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordare conceptuală, semnificație practică” 2026

Universitatea de Stat din Moldova a organizat, în perioada 20 – 21 martie,  lucrările Conferinței Internaționale Jean Monnet cu genericul „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordare...

USM a participat la semninarul UE privind rolul traducerii, interpretării și al profesiilor în domeniul lingvistic

Reprezentanta Departamentului Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere (TILA),  dr., lector universitar, Ina Sîtnic a participat la Seminarul de informare privind extinderea UE...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved