Astăzi, 27 mai, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea din București și Muzeul Național de Istorie a României au organizat Conferința „Educație, Cultură și Patrimoniu în spațiul cultural românesc”. La eveniment au participat: rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov; rectorul Universității din București, Marian Preda; consilierul prezidențial al României, Sergiu Nistor; consilierul Președintelui Republicii Moldova în domeniul Culturii, Angela Brașoveanu Erizanu; reprezentantul Secretariatul General al Guvernului României, Nicolae Brânzea; cadre didactice; experți ai Institutului Național al Patrimoniului, ICOMOS România, ICOMOS Moldova, ‪Muzeul Național de Istorie a Moldovei; studenți etc.

Rectorul USM, dr., conf, univ., Igor Șarov a subliniat importanța și rolul unor astfel de conferințe comune pentru mediile universitare din dreapta și stânga Prutului menționând că viabilitatea parteneriatelor dintre instituțiile omoloage de la Chișinău și București este mult mai pregnantă atunci când este construită natural, un exemplu elocvent în acest sens fiind absolvirea în acest an a primei promoții de studenți care vor beneficia de diploma dublă a Universității de Stat din Moldova și Universității din București.

În context, dr., conf, univ., Igor Șarov a mulțumit organizatorilor pentru revitalizarea acestei conferințe bazele căreia au fost puse acum patru ani.

Conferința „Educație, Cultură și Patrimoniu în spațiul cultural românesc” reprezintă o platformă interactivă de  schimb de experiențe privind educația, cultura și patrimoniul în spațiul cultural românesc. În cadrul celor trei paneluri „Educație și cultură în spațiul cultural românesc”, „Educația pentru patrimoniu” și „Formarea specialiștilor” experții au discutat despre: rolul asociațiilor obștești în educația pro-patrimoniu; patrimoniul cultural material și imaterial în Curriculum național și manualele de istorie din Republica Moldova; rolul comisiilor de specialitate în protejarea patrimoniului în România și Republica Moldova; valorificarea arhivei istorice a  Comisiunii Monumentelor Istorice etc.

Totodată, în paralel cu sesiunile conferinței au rulat două prezentări video realizate de Institutul Național al Patrimoniului – Direcția Patrimoniu Digital, și anume: Pixels for Heritage. Metode aplicate pentru integrarea datelor fotogrammetrice rezultate din scanarea patrimoniului mobil și construit și Cercetări folclorice și dialectologice recuperate: salvarea arhivelor științifice periclitate din Chișinău.

Published joi, 27 mai 2021

Anunțuri și Comunicate

Anunț: Prelegere publică susținută de către Linda Kapustova Helbichova Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad

Joi, 21 mai, Universitatea de Stat din Moldova va găzdui prelegerea publica susținută de către Linda Kapustova Helbichova, Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad. Evenimentul va...

Apel: Conferința Științifică Internațională „Integrarea prin Cercetare și Inovare”

Universitatea de Stat din Moldova invită întreaga comunitate la Conferința Științifică Internațională „Integration through Research and Innovation (IRI)”, dedicată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și...

Invitație: Conferința științifică „Modernizarea guvernării din Republica Moldova: aspecte teoretico-aplicative”

Comunitatea academică, cercetătorii, funcționarii publici, studenții și toți cei interesați de procesele de transformare și modernizare a sectorului public sunt invitați să participe la evenimentul științific...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved