Noul an de studii pentru studenții Programelor în teologie, organizate de Facultățile de Teologie Ortodoxă a Universității din București (UB) și a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) în cadrul extensiunii la Universitatea de Stat din Moldova (USM) a fost inaugurat la USM, printr-o ceremonie solemnă de deschidere a anului academic 2025-2026.

În deschidere, rectorul USM, Igor Șarov a subliniat că „Aceste programe reprezintă un exemplu elocvent de cooperare interuniversitară, orientată spre formarea specialiștilor într-un cadru academic de înaltă ținută.”

Totodată, cu un cuvânt de salut a venit și rectorul UB, Marian Preda: „Ne bucurăm să contribuim, alături de partenerii noștri, la formarea unei noi generații de specialiști în teologie, inspirați de valorile noastre comune.”

Rectorul UAIC, Liviu-George Maha a menționat că „UAIC are un număr important de studenți basarabeni și sperăm ca Iașiul academic să continue să fie o punte de comunicare și colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova, în vederea dezvoltării unor programe ample de studii.”

Oficialii au subliniat că aceste programe sunt o reprezentare vie a bunei conlucrări între cele trei universități, unite de valorile românești comune. Programele de Licență și Master oferă studenților posibilitatea să-și aprofundeze cunoștințele pe filiera practică a teologiei ortodoxe.

Published joi, 2 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

O nouă ediție a Conferinței de Diseminare „Green Tourism Innovation in Action” va avea loc pe 19 mai 2026, la USM

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu consorțiul proiectului Erasmus+ ENRICHER Hubs – Designing Green Tourism Concepts through Learning, invită publicul interesat să participe la...

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Doctoranzii Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM au finalizat un program de formare intensivă în domeniul politicilor publice, susținut de experți din România

Un grup de doctoranzi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al Universității de Stat din Moldova a finalizat un program intens de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved