Echipa Universității de Stat din Moldova, formată din Tatiana Bulimaga, șef Departament Cooperare Internațională, Punct Național de Contact Horizon Europe, Dorina Macovei, doctor, cercetător științific coordonator la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hașdeu”, și Silvia Guțu, doctor, conferențiar universitar la Departamentul de Limbi romano-germanice al Facultății de Litere, a participat la „Noaptea Cercetătorilor europeni 2025”, organizată la Universitatea Carol și în campusul Krč al Academiei Cehe de Științe din Cehia..

Cel mai amplu eveniment din Republica Cehă dedicat popularizării științei, a reunit vizitatori, cercetători, cadre universitare și instituții academice. Prezența USM la Praga s-a înscris în cadrul proiectului „Noaptea Cercetătorilor în Școli: Inspirație pentru Generația Viitorului”, câștigat la concursul de „Proiecte pentru dezvoltarea capacităților de participare la programul Orizont Europa” 2025, organizat de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare.

Reprezentanții USM, au avut ocazia să interacționeze direct cu modul în care instituțiile europene structurează acțiuni de popularizare a științei și de a documenta formate interactive atractive: tururi ghidate prin laboratoare, ateliere comentate, zone practice („hands-on”), expoziții tematice dedicate geneticii moleculare, experimente demonstrative cu microunde și raze ultraviolete, etc. Membrii echipei USM au luat parte activ la activitățile desfășurate atât în campusurile Universității Carol din Praga, cât și în cel al Institutului de Genetică Moleculară al Academiei Cehe de Științe, experimentând diverse formule de prezentare a științei adaptate elevilor și publicului larg.

Un moment important al vizitei l-a constituit întâlnirea bilaterală cu reprezentanți ai Institutului de Genetică Moleculară, axată pe schimbul de bune practici și identificarea unor direcții concrete de colaborare. Discuțiile au vizat transferul de expertiză și posibilitatea de a dezvolta activități pilot în liceele din Republica Moldova.

Această experiență a permis schițarea unui plan de adaptare a formatelor Noaptea Cercetătorilor Europeni la contextul școlar din Republica Moldova – prin prezentări comentate, colțuri experimentale și mini-expoziții itinerante – și consolidarea portofoliului pedagogic ce va susține activitățile ulterioare de diseminare a științei în școli. În același timp, au fost inițiate piste de colaborare, menite să sprijine dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și a elevilor, dar și creșterea capacității instituționale a USM de a organiza evenimente științifice sustenabile și atractive.

Published vineri, 3 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Studenții USM, în dialog cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Viitorii specialiști formați la Facultatea de Științe Economice din cadrul USM au participat la o lecție dedicată activității Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova...

Studenții Filierii Francofone de Drept a USM, în competiție internațională de elocință la Universitatea din București

Studenții Filierii Francofone de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) au reprezentat instituția la Concursul internațional de elocință, organizat marți, 07 aprilie, la Colegiul...

Expertiza cercetătorilor USM – prezentată la seminarul național dedicat perfecționării metodologiei studiilor pedologice din Republica Moldova

Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au participat la seminarul dedicat aplicării Metodologiei studiilor pedologice, desfășurat la 07 aprilie, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved