An de an, cu ocazia acestei sărbători nobile – Ziua Profesională a Lucrătorilor din Învățământ, am onoarea de a adresa cele mai sincere mulțumiri profesorilor, cercetătorilor și tuturor angajaților universitari.

Vă aplaud și mă înclin cu profund respect în fața Domniilor Voastre. Meritați din plin această recunoaștere, întrucât munca pe care o depuneți zi de zi, an de an, stă la temelia formării generațiilor tinere și a dezvoltării durabile a societății noastre.

Mă bucur să constat că, în pofida provocărilor actuale, dorința de a progresa și de a excela crește constant. Vă perfecționați continuu, vă adaptați cu profesionalism și dedicație și contribuiți esențial la educarea noilor generații de specialiști.

Fără educație nu putem exista, iar fără explorare și cercetare nu putem evolua. De aceea, vă îndemn să perseverăm împreună în această misiune nobilă – aceea de a forma generații sănătoase, curajoase și inteligente, capabile să construiască un viitor mai bun.

Dragi și stimați membri ai Universității de Stat din Moldova, vă felicit cu această ocazie deosebită, care ne reamintește importanța și demnitatea profesiei de dascăl. Vă doresc multă sănătate, energie, inspirație și dorință neclintită de a continua să fiți repere de excelență.

Cu gratitudine și aleasă considerație,
Rectorul Universității de Stat din Moldova
prof. univ., dr. Igor ȘAROV

Published duminică, 5 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova – simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved