Astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova (USM), a fost lansat Concursul Național de Drept al Uniunii Europene, o inițiativă academică de anvergură națională dedicată studenților facultăților de drept din Republica Moldova. Evenimentul este conceput ca un exercițiu practic esențial, menit să pregătească tinerii juriști pentru integrarea țării în Uniunea Europeană.

Concursul reunește un parteneriat instituțional puternic, fiind organizat cu implicarea: Ministerului Justiției, Institutului Național al Justiției (INJ), Biroului pentru Integrare Europeană, instituțiilor de învățământ superior cu facultăți de drept și a partenerilor internaționali de dezvoltare, GIZ Moldova. În deschiderea evenimentului, rectorul Igor Șarov a subliniat importanța proiectului: „Concursul Național de Drept al Uniunii Europene se desfășoară într-un moment decisiv pentru Republica Moldova – momentul în care țara noastră se află pe drumul ireversibil al aderării la Uniunea Europeană.

Evenimentul de astăzi are o valoare simbolică și practică: el oferă tinerilor juriști ocazia de a se conecta direct la valorile, principiile și mecanismele dreptului european, care vor modela viitorul juridic al țării noastre.” Concursul se va desfășura în perioada octombrie – noiembrie 2025, fiind structurat în etape succesive, de la preselecția universitară internă și sesiuni de mentorat, până la Runda Finală Națională din noiembrie 2025.

Obiectivul principal al Concursului este de a stimula interesul studenților pentru Dreptul UE și de a-i familiariza cu mecanismele de integrare, promovând în același timp valorile fundamentale europene: statul de drept, respectarea drepturilor omului, solidaritatea și egalitatea de șanse.

Published joi, 9 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Delegație din Málaga TechPark și Consulatul Onorific al Republicii Moldova din Málaga, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere ieri, 27 iulie, cu E.S. Eugen Revenco, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul...

Admiterea la USM: organizare și implicare pentru un proces eficient

O nouă zi de admitere înseamnă o nouă șansă pentru candidați de a-și alege viitorul profesional. În această dimineață, membrii Comisiei de admitere a Universitatea de...

A fost dat startul Admiterii 2026 la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a dat astăzi, 27 iulie, startul procesului de admitere pentru anul de studii 2026-2027. Cu acest prilej, a avut loc ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved