Rectorul Universității de Stat din Moldova, dr., conf. univ., Igor Șarov și prorectorul pentru informatizare, Sergiu Corlat au avut ieri, 21 iulie, o întrevedere cu Secretarul General al Guvernului României, Tiberiu Horațiu Gorun și Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu.

Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au vizat perspectivele colaborării dintre Secretariatul General al Guvernului României și Universitatea de Stat din Moldova, prin proiecte culturale și educative comune, în vederea dezvoltării sistemului de învățământ superior.

Rectorul Universității de Stat din Moldova, dr., conf. univ., Igor Șarov a vorbit despre principalele priorități ale USM și anume: îmbunătățirea condițiilor fizice pentru spațiile de educație și cercetare; digitalizarea USM; promovarea internațională a universității; cooperarea cu mediul economic și social etc. 

Secretarul General al Guvernului, Tiberiu Horațiu Gorun și-a manifestat deschiderea privind colaborarea cu Universitatea de Stat din Moldova, prin intermediul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Menționăm că DRRM va finanța organizarea unei conferințe dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea marelui romanist Eugen Coșeriu, unul din cei mai mari lingviști ai secolului XX și crearea unui Centru de informare a României, în cadrul Universității de Stat din Moldova. 

Rectorul Universității de Stat din Moldova, dr., conf. univ., Igor Șarov și prorectorul pentru informatizare, Sergiu Corlat efectuează, în perioada  21-24 iulie, o vizită de lucru în or. București, România.  

Published joi, 22 iulie 2021

Anunțuri și Comunicate

Comunitatea noastră academică a celebrat 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova și un secol de învățământ universitar românesc în Basarabia

De opt decenii, Universitatea de Stat din Moldova reprezintă mai mult decât un pilon al învățământului superior – este spațiul în care timpul a modelat caractere...

Absolvenți ai USM din Vietnam, în vizită oficială la Universitatea de Stat din Moldova

De opt decenii, instituția noastră își urmează misiunea de a forma elite profesionale nu doar pentru piața muncii din țară, ci și pentru comunitatea internațională. Un...

Noi activități în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md

În perioada 17–18 septembrie 2026, echipa Universității de Stat din Moldova (USM), implicată în implementarea proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​