Universitatea de Stat din Moldova a avut onoarea de a găzdui, la data de 10 octombrie, vizita oficială a Laure Castin, directoarea regională a Agenției Universitare a Francofoniei pentru Europa Centrală și Orientală (AUF ECO).

Întâlnirea s-a desfășurat în prezența rectorului USM, prof. univ. dr. Igor Șarov, a Claudiei Vișan, responsabilă a Biroului Național AUF Moldova, precum și a Silviei Guțu, șefa Centrului Universitar Francofon al USM.

În cadrul discuțiilor, rectorul USM a evidențiat parteneriatul strategic dintre Universitatea de Stat din Moldova și AUF, subliniind importanța acestuia pentru dezvoltarea instituțională și consolidarea comunității academice francofone. Igor Șarov a remarcat impactul concret al colaborării, reflectat prin numeroase proiecte, programe de formare și inițiative francofone care contribuie la creșterea calității procesului educațional. Totodată, rectorul a subliniat rolul francofoniei ca vector de internaționalizare, favorizând mobilitățile academice, participarea USM în rețele internaționale și diversificarea oportunităților de cooperare științifică și culturală.

La rândul său, Laure Castin a exprimat aprecierea față de deschiderea și implicarea activă a USM în cadrul rețelei universitare francofone și a prezentat direcțiile strategice actuale ale AUF ECO, axate pe cooperare internațională, inovație și mobilitate academică. Totodată, a evidențiat viziunea AUF asupra viitorului Francofoniei, orientată spre susținerea dezvoltării durabile, a excelenței academice și a formării tinerilor profesioniști.

Programul vizitei a inclus și o deplasare la Centrul de Angajabilitate Francofon al USM, unde au fost prezentate activitățile curente, rezultatele obținute și perspectivele de dezvoltare ale centrului. S-a subliniat rolul esențial al acestei structuri în sprijinirea inserției profesionale a tinerilor francofoni, prin programe de formare și proiecte dedicate dezvoltării competențelor transversale. De asemenea, a avut loc o întrevedere cu lectorul de limbă franceză al AUF la USM, Charlotte Billault, care contribuie activ la promovarea francofoniei prin activități curriculare și extracurriculare.

Această vizită oficială a reafirmat angajamentul comun al Universității de Stat din Moldova și al Agenției Universitare a Francofoniei pentru consolidarea Francofoniei academice, dezvoltarea competențelor și a oportunităților pentru studenți, precum și pentru integrarea durabilă a USM în rețeaua internațională a cooperării universitare francofone.

Published vineri, 10 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Memorandum de colaborare între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din SUA cu privire la susținerea și dezvoltarea inițiativelor educaționale interculturale

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea George Mason din Statele Unite ale Americii au semnat un Memorandum de colaborare, având ca obiectiv stimularea activităților și...

Universitatea de Stat din Moldova, mai aproape de viitorii studenți la târgurile universitare din țară

Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentă la târgurile universitare desfășurate pe 4 aprilie la Căușeni și Bălți, unde a interacționat direct cu sute de...

Studenții Universității de Stat din Moldova au participat la forumul minților tinere – Simpozionul Internațional pentru Studenți și Tineri Cercetători „InterCulturalia”

Aflat la cea de-a VIII-a ediție, „InterCulturalia” a reunit peste 200 de tineri din România, Franța, Maroc, Spania, Italia și Canada, printre care s-au regăsit și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved