Tradițional, în fiecare vară, în perioada desfășurării practicii arheologice a studenților Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, are loc Colocviul de vară de la Saharna.

Anul acesta Colocviul își va ține lucrările în perioada 29 iulie – 1 august și va avea ca generic tema „Economie și mediu în spațiul tiso-nistrean în epoca fierului”.

La întrunirea științifică de la Saharna, raionul Rezina urmează să participe specialiști în domeniul pre- și protoistoriei din România, Germania și Republica Moldova.

Colocviul de vară de la Saharna face parte din planul de acțiuni, realizate în cadrul proiectului 20.80009.1606.14 – Patrimoniul arheologic din epoca fierului în regiunea Nistrului Mijlociu şi bazinul râului Cogâlnic: cercetare interdisciplinară şi valorificare ştiinţifică.

Programul Colocviului este disponibil aici.

Published luni, 26 iulie 2021

Anunțuri și Comunicate

USM: omagii distinsului și plenarului OM Leonid Culiuc la ceas aniversar

Doctorul habilitat în științe fizico-matematice, profesorul universitar, academicianul AȘM, delegatul Senatului USM și-a întâlnit frumoasa aniversare de 70 de ani în toată splendoarea puterilor sale creative...

Alegerea de a fi student al centrului de politici educaționale și sociale – Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova apreciază alegerea tinerilor de a deveni parte din marea noastră...

De ce e cool să studiezi Geografia la Universitatea de Stat din Moldova?

Întrebarea tinerilor de ce să devii geograf este absolut firească și în acest articol vă vom prezenta câteva motive pentru a studia Geografia la Universitatea de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved