Bursa sprijină studenții care îmbină performanțele academice solide cu implicarea civică și/sau politică. Prin sprijin financiar, mentorat și un program educațional adaptat, inițiativa își propune să formeze tineri activi în comunitate, oferindu-le oportunitatea de a se concentra pe studii, de a se dezvolta personal și profesional și de a-și continua implicarea civică.

Bursa KAS Sur-Place se adresează studenţilor (ciclul de licenţă) care îndeplinesc următoarele criterii:

✓ sunt înmatriculați la o universitate din Republica Moldova, anul I sau II, ciclul de licență;

✓ se implică activ în viaţa socială şi/sau politică;

✓ au rezultate academice foarte bune,

✓ împărtășesc valorile Fundației,

✓ aspiră la o carieră în serviciul public, mass-media, societatea civilă, mediul academic sau în domeniul politic;

✓ dețin cunoștințe de limbă engleză (necesare pentru participarea la evenimente cu vorbitori internaționali);

✓ sunt disponibili să participe la instruirile și evenimentele organizate de Fundație (participarea este obligatorie pe toată durata programului).

Bursa se acordă pentru o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un an.

Pe lângă sprijinul financiar, programul include instruiri și evenimente dedicate bursierilor selectați.

Procesul de selecție se desfășoară în două etape:

  1. Evaluarea dosarelor depuse;
  2. Interviu cu candidații selectați în prima etapă.

Notă: Doar candidații selectați pentru interviu vor fi contactați prin e-mail.

Termen-limită de aplicare: 30 octombrie 2025

Dosarul complet trebuie transmis exclusiv online, completand FORMULARUL.

Dosarele incomplete nu vor fi luate în considerare.

Dosarul va conține obligatoriu:

  1. CV în limba engleză;
  2. Copia scanată a unui document care confirmă statutul de student (anul I sau II, ciclul licență) la o universitate din Republica Moldova;
  3. Scrisoare de motivație în limba engleză (1–2 pagini);
  4. Copia scanată a diplomei de bacalaureat și a anexei cu note;
  5. Copia scanată a documentului care atestă rezultatele academice universitare (cu excepția studenților din anul I);
  6. Recomandare din partea unui profesor al cărui curs a fost absolvit;
  7. Recomandare din partea unei persoane sau organizații care poate confirma implicarea civică, politică etc. 

NOTĂ: Anexele la dosar pot fi atașate doar de utilizatorii poștei electronice Gmail. Se recomandă crearea unui asemenea cont (dacă nu există), pentru a simplifica procesul de înscriere. Alte modalități de expediere a dosarului nu se acceptă.

Published luni, 13 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Comunitatea academică a USM, apreciată cu distincții de stat și diplome de merit

Mai mulți profesori, cercetători și specialiști ai instituției au fost onorați cu distincții înalte din partea instituțiilor publice ale Republicii Moldova, în semn de recunoaștere pentru...

Noi regulamente aprobate în cadrul Ședinței senatului USM l 29 septembrie 2026

Senatorii USM s-au întrunit ieri, 29 septembrie, într-o nouă ședință a Senatului Universității de Stat din Moldova, în cadrul căreia au fost dezbătute și aprobate mai...

Peste 500 de cercetători din 17 țări au participat la Conferința „Științele naturii în dialogul generațiilor”, organizată de USM

Peste 500 de cercetători și academicieni din 17 țări au transformat Universitatea de Stat din Moldova într-un hub al cercetării internaționale, în cadrul celei de-a IX-a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​