Silvia IURCU, studentă în anul III la programul de studii Traducere și interpretare. Limba franceză și engleză, din cadrul Departamentului de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere, a fost desemnată câștigătoarea unei burse pentru stagiile de traducere AUF ECO – RFI România.

Bursa este oferită de Agenția universitară a Francofoniei pentru Europa centrală și orientală (AUF ECO), în parteneriat cu Radio France Internationale (RFI) România, și se înscrie în seria de inițiative dedicate sprijinirii formării profesionale a tinerilor francofoni și consolidării competențelor lor lingvistice și interculturale.

În cadrul celor două apeluri la candidatură, au fost depuse 32 de dosare din 16 universități, provenind din 14 țări ale regiunii, ceea ce confirmă amploarea și prestigiul acestui program. 

Referindu-se la această oportunitate, Silvia a menționat:

„Sunt profund recunoscătoare RFI România și AUF ECO pentru această experiență excepțională. Acest stagiu reprezintă o etapă importantă în formarea mea profesională și o ocazie de a valorifica ceea ce am învățat alături de profesorii mei.”

Stagiile de traducere AUF ECO – RFI România se vor desfășura online, în perioada octombrie – decembrie 2025, și vor permite participanților să dobândească experiență practică într-un mediu internațional de colaborare, contribuind la promovarea limbii franceze ca instrument de comunicare, interculturalitate și integrare profesională.

Universitatea de Stat din Moldova adresează felicitări studentei Silvia Iurcu pentru această reușită și își exprimă aprecierea față de AUF ECO și RFI România pentru parteneriatul constant în susținerea educației francofone și a performanței academice în regiune.

Pentru mai multe detalii, accesați anunțul oficial al proiectului : www.auf.org

Published luni, 13 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova la Palatul Elisabeta, la invitația Alteței Sale Regale Principele Radu

Delegația Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a trăit una dintre acele experiențe care rămân în memoria unei instituții: întâlnirea de la Palatul...

Masa rotundă „Resursele de sol ale Republicii Moldova în contextul unui management durabil”, desfășurată la Universitatea de Stat din Moldova

Pe 5 decembrie 2025, a avut loc Masa rotundă „Resursele de sol ale Republicii Moldova în contextul unui management durabil”, organizată de Societatea Națională a Moldovei...

Universitatea de Stat din Moldova – laureată a multiple distincții la Expoziția Internațională Specializată INFOINVENT 2025

Universitatea de Stat din Moldova a obținut șapte distincții remarcabile în cadrul Expoziției Internaționale Specializate INFOINVENT, desfășurată în perioada 03–05 decembrie 2025, reconfirmându-și statutul de lider...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved