Directorul Școlii de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova (USM), Serghei Palihovici,a efectuat o vizită de lucru la Institutul Național de Administrație (INA) din România. Scopul vizitei a fost consolidarea relațiilor de colaborare în domenii de interes comun pentru cele două entități.

În cadrul întâlnirii cu Ioana Roxana Melenciuc, președinta INA, au fost abordate mai multe subiecte, printre care: dezvoltarea și desfășurarea activităților comune de cercetare și inovare în administrația publică; elaborarea și implementarea proiectelor cu finanțare externă; schimbul de expertiză și mobilități în domeniul formării și dezvoltării profesionale.

În urma discuțiilor, părțile au convenit asupra semnării unui acord de parteneriat, care va sta la baza unei cooperări instituționale durabile. Acesta va facilita schimbul de bune practici și transferul de cunoștințe prin mobilități internationale pentru formatori și cercetători, prin organizarea de programe comune de instruire și cooperarea transfrontalieră. 

Dezvoltarea cooperării internaționale și stabilirea de parteneriate cu școli de administrație publică, centre de formare și think tank-uri din Europa și alte regiuni reprezintă un domeniu prioritar în activitatea Școlii de Administrație Publică. Astfel de parteneriate vor permite participarea activă în rețele europene și internaționale din domeniul administrației publice, precum și accesarea și implementarea proiectelor finanțate prin programe europene și internaționale.

Published vineri, 17 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

La mulți ani, stimată doamnă Galina Lupașcu!

Cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate profesională, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a adresat un mesaj de felicitare doamnei profesor...

Comunitatea academică a USM felicită Academia Română pentru alegerea noului președinte – Marius ANDRUH

În numele comunității academice a USM, rectorul Otilia Dandara adresează felicitări academicianului Marius Andruh cu ocazia alegerii domniei sale în funcția de Președinte al Academiei Române...

CONSOLIDAREA VIZIBILITĂȚII INTERNAȚIONALE A UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA PRIN REZULTATE REMARCABILE LA INVENTCOR 2026

Universitatea de Stat din Moldova confirmă, încă o dată, excelența în domeniul cercetării și inovării prin performanțele deosebite înregistrate în cadrul celei de-a VII-a ediții a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved