• Membrii Consiliului de Administrație al Universității de Stat din Moldova s-au reunit marți, 21 octombrie, într-o nouă ședință, în cadrul căreia au fost analizate mai multe proiecte ce vizează performanța academică, activitatea de cercetare și structura instituțională a USM.
  • Pe ordinea de zi au fost discutate și aprobate următoarele puncte: Aprobarea Regulamentului instituțional privind modul de stabilire a sporului de performanță, prezentat de prof. univ. dr. hab. Otilia Dandara, prim-prorector, prorector pentru activitatea didactică și studențească.
  • Activitatea Institutului de Zoologie: realizări și perspective, raport susținut de Laurenția Ungureanu, directorul institutului. Prezentarea a evidențiat principalele rezultate științifice, proiectele internaționale aflate în derulare și direcțiile de dezvoltare viitoare ale institutului.
  • Proiectul statele de funcții ale personalului didactic și de cercetare, raport prezentat de Aurica Doina, directorul Departamentului General Management Financiar al USM.
  • Subiectele discutate în cadrul ședinței vor fi înaintate spre aprobare Senatului USM, în cadrul ședinței programate pentru marți, 28 octombrie.

Возможно, это изображение помост и толпа

Нет описания фото.

Published marți, 21 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

USM a organizat Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit , un eveniment academic de referință organizat de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” și Institutul de Cercetări Juridice...

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit vizita delegației din Ucraina

La data de 30 aprilie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a fost gazda delegației din Ucraina, aflată într-o vizită de studiu realizată în cadrul Proiectului...

Studenții USM – încurajați să se înscrie la cea de-a V-a ediție a Programului de stagii în sistemul administrativ public

În ultimii ani, studenții noștri devin tot mai familiarizați cu sistemul administrativ public al țării, datorită participării lor la programul de stagii organizat la inițiativa Guvernului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved