Universitatea de Stat din Moldova (USM) a înregistrat o nouă performanță remarcabilă la Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii PRO INVENT, desfășurat în perioada                              15-17 octombrie 2025, la Cluj-Napoca, România.

Cercetătorii și inventatorii USM au fost distinși cu 36 de medalii de aur, Premiul Facultății de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, precum și cu multiple premii speciale, un succes care reflectă dedicarea și inovația echipei noastre academice.

Pe lângă realizările marcante ale echipei USM, reprezentanții noștri au avut posibilitatea să acorde câteva premii speciale, în cadrul festivității de premiere a participanților. O cupă și diploma USM a fost acordată Universității Tehnice din Cluj-Napoca, iar câte un premiu special a fost oferit Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, precum și Asociației Cercetare-Inovare CORNELIUGROUP, România.

Salonul PRO INVENT reunește anual cercetători, inventatori și specialiști din diverse domenii, promovând inovația și dezvoltarea tehnologică.

Distincțiile obținute de către cercetătorii USM pot fi vizualizate.

Published miercuri, 22 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Integritatea academică – prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved