Pe 29 octombrie 2025, Universitatea de Stat din Moldova a devenit centrul dezbaterilor internaționale privind viitorul turismului durabil și inteligent, găzduind Forumul Internațional de Turism cu tema „Turism inteligent și durabil: inovare, investiții și cooperare internațională”. Evenimentul, a reunit zeci de experți, profesori, cercetători, antreprenori și reprezentanți ai autorităților publice din Republica Moldova, Italia, Albania, Grecia, Bulgaria și Turcia. Forumul a fost organizat de USM în colaborare cu IARC–UNICART, Universitatea din Bari „Aldo Moro” (Italia) și Universitatea din Tirana (Albania), oferind o platformă deschisă de dialog pentru toți cei preocupați de viitorul turismului în contextul sustenabilității și al transformării digitale.

Ceremonia de deschidere a fost marcată de intervențiile rectorului USM, prof. univ., dr., Igor Șarov, care a subliniat importanța educației moderne și a parteneriatelor internaționale pentru dezvoltarea sectorului turismului, precum și ale conf. univ. Maria Hămuraru, decan al Facultății de Științe Economice. Invitat de onoare a fost Vice Prim-Ministrul, Vladimir Bolea, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova. 

Mesaje de salut au venit și din partea partenerilor internaționali: prof. Roberto Galanti, Consul Onorific al Italiei, prof. Iris Cekani (IARC–UNICART, Albania), prof. Maria De Angelis (Universitatea din Bari, Italia), și Armend Berisha (UNIVERSUM University College, Kosovo), care au accentuat importanța mobilităților academice și a colaborărilor interdisciplinare pentru formarea specialiștilor în turismul de mâine.

Prima sesiune a adus în prim-plan dimensiunea culturală și economică a turismului durabil. Printre vorbitori s-au numărat H.E. Armando Pascale, reprezentant al Ambasadei Italiei la Chișinău, și Massimo Radaelli, Camera de Comerț Italiană în Republica Moldova, care au evidențiat potențialul colaborării bilaterale în promovarea turismului cultural și gastronomic.

Intervențiile profesorilor Francesco Favia, Maria Calasso și Gaetano A. Vivaldi (Universitatea din Bari „Aldo Moro”) au adus o perspectivă academică asupra programelor de formare în turism gastronomic, iar Dr. Paolo Snidero (Consulmarc Sviluppo, Bruxelles) a prezentat oportunitățile oferite de proiectul european Int-Coop.

În cadrul celor trei panel-uri tematice, invitații au discutat despre direcțiile strategice ale turismului național, transformarea digitală a industriei și dezvoltarea platformelor inteligente. Reprezentanții Agenției de Investiții, Oficiului Național al Turismului, Asociația Națională pentru Turism Intern și Receptor din Moldova și ai revistei Moldova in Progress au pus accent pe promovarea Republicii Moldova ca destinație sigură, autentică și competitivă.

Al doilea panel, dedicat inovării și digitalizării, a adus în discuție experiențele ANTRIM, Clusterului Turistic „Via Cahul” și Academiei de Studii Economice a Moldovei, evidențiind modul în care tehnologia contribuie la consolidarea imaginii Moldovei pe harta turismului european.

Panelul final a fost consacrat proiectului internațional INTERSMARTS, o inițiativă pentru inovare și cooperare transfrontalieră în turism. Experți din Bulgaria, Grecia, Turcia și Republica Moldova, printre care Veronica Bulat, șefa Departamentului Economie, Marketing și Turism al USM, au prezentat rezultatele pilotării platformei digitale și modele de mentorat pentru tinerii inovatori.

După sesiunea de discuții, participanții au fost invitați la o activitate interactivă dedicată extinderii rețelei INTERSMARTS, unde au fost analizate exemple de bune practici și propuneri pentru viitoare colaborări.

Forumul s-a încheiat cu o sesiune de concluzii care a sintetizat principalele recomandări privind direcțiile de dezvoltare ale turismului inteligent și durabil, accentuând importanța educației moderne, a cercetării aplicate și a parteneriatelor internaționale.

Pentru mai multe fotografii, accesați galeria USM. 

Published miercuri, 29 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova – simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved