Prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale a Universității de Stat din Moldova, Vladimir Dolghi, a avut o ședință de lucru cu președintele Camerei Americane de Comerț din Moldova (AmCham), Alexandru Gozun. Discuțiile s-au axat pe problemele actuale ale dezvoltării economiei naționale și pe consolidarea cooperării dintre mediul academic și cel de afaceri. La întâlnire a fost prezent și directorul Moldovan School of Economics (MSE) și al Centrului de Cercetări Economice și Sociale (CESR), Misha Gipsman-Zeldin.  

Discuțiile s-au concentrat inclusiv și pe teme privind competitivitatea și sustenabilitatea economiei Republicii Moldova, printre care: reindustrializarea și revitalizarea economică, securitatea națională și economică, transformarea digitală și impactul inteligenței artificiale asupra productivității și ocupării forței de muncă.

Participanții au subliniat necesitatea revizuirii așteptărilor mediului de afaceri în contextul integrării europene, a armonizării politicilor educaționale și economice și a formării unei noi generații de lideri și specialiști capabili să valorifice oportunitățile de inovare și dezvoltare regională.

Spre final, USM și AmCham Moldova, au convenit asupra creării unei platforme comune de reflecție și acțiune, menite să sporească dialogul public-privat, să stimuleze cercetarea aplicată și să elaboreze strategii economice sustenabile pe termen lung, orientate spre atragerea investițiilor și creșterea competitivității Republicii Moldova.

Published miercuri, 29 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

EUDOCHIA SAHARNEANU, LA CEAS ANIVERSAR

Mult stimată doamnă profesor! La acest irepetabil popas aniversar, colectivul științifico-didactic al Departamentului Filosofie şi Antroplogie al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universității de Stat...

Oportunități TIC pentru studenți, la USM

Pandemia COVID-19 a avut un impact fără precedent asupra tuturor nivelurilor de educație, inclusiv asupra învățământului superior. Universitatea de Stat din Moldova a reușit să depășească...

Universitatea de Stat din Moldova oferă deschidere și transparență

Luni, 22 martie 2021, rectorul Universității de Stat din Moldova dl Igor Șarov a semnat un contract de prestare a serviciilor cu Instituția Publică „Serviciul Tehnologia...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved