Prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale a Universității de Stat din Moldova, Vladimir Dolghi, a avut o ședință de lucru cu președintele Camerei Americane de Comerț din Moldova (AmCham), Alexandru Gozun. Discuțiile s-au axat pe problemele actuale ale dezvoltării economiei naționale și pe consolidarea cooperării dintre mediul academic și cel de afaceri. La întâlnire a fost prezent și directorul Moldovan School of Economics (MSE) și al Centrului de Cercetări Economice și Sociale (CESR), Misha Gipsman-Zeldin.  

Discuțiile s-au concentrat inclusiv și pe teme privind competitivitatea și sustenabilitatea economiei Republicii Moldova, printre care: reindustrializarea și revitalizarea economică, securitatea națională și economică, transformarea digitală și impactul inteligenței artificiale asupra productivității și ocupării forței de muncă.

Participanții au subliniat necesitatea revizuirii așteptărilor mediului de afaceri în contextul integrării europene, a armonizării politicilor educaționale și economice și a formării unei noi generații de lideri și specialiști capabili să valorifice oportunitățile de inovare și dezvoltare regională.

Spre final, USM și AmCham Moldova, au convenit asupra creării unei platforme comune de reflecție și acțiune, menite să sporească dialogul public-privat, să stimuleze cercetarea aplicată și să elaboreze strategii economice sustenabile pe termen lung, orientate spre atragerea investițiilor și creșterea competitivității Republicii Moldova.

Published miercuri, 29 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Duminici ale cunoașterii la USM: Ziua Internațională a Ghidului turistic, marcată de Departamentul Economie, Marketing și Turism în colaborare cu ANTRIM

Duminică, 21 februarie 2021, în Sala „Allied Testing” a USM, blocul IV, Departamentul Economie, Marketing și Turism (Departament EMkT) al Facultății de Științe Economice a marcat...

Studenții Facultății de Litere în dialog cu Ivan și Maria Pilchin

Facultatea de Litere, USM: Întâlniri de suflet pentru suflet cu oameni ai LITERELOR: Maria Pilchin împreună cu Ivan Pilchin, reveniți la Alma Mater. Joi, 18 februarie...

Opțiuni de formare profesională cu perspectivă la USM: Seminarul interactiv „Experiența mea la USM”

Joi, 18.02.2021, în sala „Allied Testing” a USM, blocul IV, în contextul evenimentelor consacrate aniversării a 75 de ani de la fondarea Universității de Stat din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved