În cadrul Forumului Internațional al Turismului „Smart and Sustainable Tourism: Innovation, Investment, and International Cooperation”, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o întâlnire productivă, dedicată dezvoltării unui nou program internațional de studii de master – „Food & Wine Itinerary Design and Gastronomic Tourism”.

Inițiativa reprezintă rezultatul cooperării dintre Facultatea de Științe Economice a USM și Universitatea din Bari „Aldo Moro” (Italia). Scopul principal al programului este de a îmbina cunoașterea academică cu experiențele autentice din domeniul gastronomiei, turismului și marketingului, punând accent pe sustenabilitate, patrimoniu cultural și inovație.

Programul va fi predat în limba engleză, în format mixt – atât online, cât și cu prezență fizică – și va oferi studenților posibilitatea de a obține o diplomă dublă, recunoscută automat în ambele țări. Lansarea oficială este planificată pentru septembrie 2026.

La discuțiile dedicate conceptului noului program au participat: Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova; Maria Hămuraru, decanul Facultății de Științe Economice; Veronica Bulat, șefa Departamentului Economie, Marketing și Turism;

Natalia Antoci, membru al aceluiași departament; alături de partenerii internaționali: prof. Gaetano Alessandro Vivaldi și prof. Maria Calasso de la Universitatea din Bari „Aldo Moro”; prof. Francesco Favia, co-rector, și prof. Iris Cekani, prorector al IARC–UNICART, Albania.

Această colaborare reprezintă un pas important spre internaționalizarea educației în turism și consolidarea legăturilor dintre mediul academic și industria ospitalității, contribuind la promovarea turismului gastronomic ca formă sustenabilă de dezvoltare și cooperare între Republica Moldova și Italia.

 

Published joi, 30 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

USM a participat la semninarul UE privind rolul traducerii, interpretării și al profesiilor în domeniul lingvistic

Reprezentanta Departamentului Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere (TILA),  dr., lector universitar, Ina Sîtnic a participat la Seminarul de informare privind extinderea UE...

USM și Moldova-Institut Leipzig au încheiat cu succes proiectul „Istorie conceptuală și construcția discursivă a spațiilor, crizelor și identităților în Republica Moldova”

În perioada 19–20 martie 2026, la Universitatea de Stat din Moldova s-au desfășurat sesiunile de încheiere ale proiectului „Istorie conceptuală și construcția discursivă a spațiilor, crizelor...

Studenții USM-iști s-au alăturat campaniei „Nu toate florile cresc la fel”, desfășurată în contextul Zilei Internaționale a Sindromului Down

Studenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Stat din Moldova s-au alăturat campaniei „Nu toate florile cresc la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved