În perioada 27–31 octombrie 2025, Centrul de Angajabilitate francofon al Universității de Stat din Moldova (CEF-USM) a fost gazda formării naționale „Inteligența artificială și evaluarea elevilor la limba franceză / Intelligence artificielle et évaluation des élèves en FLE”, un eveniment de referință pentru comunitatea profesorilor de limba franceză din Republica Moldova. Activitatea a reunit cadre didactice din întreaga țară în jurul unei teme actuale și necesare: utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale (IA) în procesul de predare și evaluare.

Evenimentul a fost organizat de Centrul regional francofon pentru Europa centrală și orientală (CREFECO) al Organizației internaționale a Francofoniei, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC).

În cadrul sesiunii de deschidere, participanții au fost salutați de Emmanuel SAMSON, responsabil CREFECO, Daniela TÎRSÎNĂ, specialist principal în cadrul Direcției politici în învățământul general a MEC, Ion GUȚU, conferențiar universitar, expert-coordonator pe aria curriculară Limbă și Comunicare, precum și de Cristina ENICOV, președinta Asociației Profesorilor de Limba Franceză din Moldova (APFM). Evenimentul a fost moderat de Loreta GAFTON, reprezentanta MEC în Comitetul consultativ al CREFECO, care a contribuit la crearea unui cadru de dialog profesionist și coerent.

Formarea a fost condusă de Bhushan THAPLIYAL, expert internațional în tehnologii educaționale, care i-a ghidat pe participanți într-un parcurs de cinci zile dedicat descoperirii modului în care inteligența artificială poate deveni un aliat al profesorului în activitatea de predare și evaluare.

Pe durata celor 30 de ore de instruire, cadrele didactice au participat la sesiuni teoretice și ateliere practice desfășurate progresiv – de la familiarizarea cu principiile de funcționare ale IA și explorarea unor instrumente educaționale inovatoare, până la conceperea de activități didactice asistate de tehnologie și formularea unor strategii de integrare durabilă în mediul școlar. Exercițiile aplicative au inclus analize SWOT, elaborarea de resurse pedagogice și redactarea unor ghiduri de bune practici, menite să sprijine utilizarea etică și eficientă a inteligenței artificiale în educație.

La eveniment a luat parte și o echipă a USM, formată din patru reprezentanți ai Facultății de Litere, care au contribuit activ la schimbul de experiențe și idei, confirmând angajamentul universității față de inovație, calitate și modernizarea educației.

Published marți, 4 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

ANACEC evaluează programele de studii din domeniile dreptului, științelor politice și relațiilor internaționale la USM

În perioada 16–18 iunie, o comisie ANACEC desfășoară la Universitatea de Stat din Moldova procesul de evaluare externă a calității în vederea acreditării și reacreditării programului...

Cercetători ai Universității de Stat din Moldova au participat la Conferința Internațională „Present Environment and Sustainable Development”

Cercetători științifici și cadre didactice de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) au participat, în perioada 12–14 iunie, la Conferința Internațională „Present Environment and Sustainable...

Reprezentanții USM au participat la o nouă ședință a proiectului Erasmus+ FUNDSPORT

Studenții Universității de Stat din Moldova vor beneficia de oportunități educaționale moderne, aliniate standardelor europene, datorită implicării active a instituției în programul european Erasmus+ (ERASMUS-EDU-2025-EMJM-DESIGN), acronimul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved