Șase profesori de la Departamentul Chimie, Facultatea Chimie și Tehnologie Chimică, USM au realizat o vizită de instruire la Universitatea Saarland din Germania.

Membrii delegației au fost: Ion BULIMESTRU, dr., conf. univ., șeful Departamentului Chimie, Mariana DÎRU, dr., conf. univ., Tatiana ISAC-GUȚUL, dr., conf. univ., Elena TUTOVAN, dr., conf. univ., Nelea POPA, dr., lector univ. și Angela SÎRBU, dr., conf. univ.

În cadrul vizitei, reprezentanții USM au participat la training-uri specializate privind utilizarea echipamentelor de ultimă generație, au făcut schimb de experiență prin demonstrații practice cu specialiști din domeniu și au explorat laboratoarele didactice și de cercetare moderne.

Desfășurarea sesiunilor de training a fost ghidată de Dr. Jawad NASIM, în laboratorul de Chimie Bioorganică, condus de prof. Claus JACOB. Delegația a avut posibilitatea să exerseze în domeniile cromatografic (Flash cromatograf, HPLC), spectroscopic (RMN, absorbție atomică), precum și obținerii/caracterizării nanoparticulelor (moară planetară cu bile, Zetasizer).

Totodată, delegația a efectuat un training științifico-didactic la Centrul de Cercetare și Tehnologie pentru tineret din St. Ingberg, condus de prof. Rolf HEMPELMANN, unde a avut ocazia să efectueze experimente fizico-chimice pentru proiecte STEM destinate elevilor.

Activitatea face parte din acțiunile prevăzute în cadrul subproiectului Fortificarea abiliților practice ale studenților de la domeniile generale de studii 050 Științe chimice și 011 Științe ale educației (ChimBioFarmPro) din cadrul Proiectului Învățământul Superior din Moldova, finanțat de Banca Mondială.

Published marți, 4 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Programe de Master în domeniul psihologiei sunt supuse evaluării externe a calității în vederea acreditării/reacreditării

O echipă ANACEC desfășoară în perioada 08-10 iunie, evaluarea externă a calității în vederea acreditării/reacreditării programelor de studii superioare de master: Psihologie clinică, Psihologia muncii și...

Celebrarea cunoașterii și a îmbătrânirii active: Cea de-a treia promoție a Universității Vârstei a III-a și-a primit diplomele de absolvire

În data de 04 iunie, la USM a avut loc Ceremonia de înmânare a diplomelor de absolvire a Universității Vârstei a 3-a, promoția a III-a. 92...

Finalizarea cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice” – un pas important în consolidarea capacităților administrative din Republica Moldova

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova a organizat, în perioada 2-5 iunie, cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, destinat consolidării competențelor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved