În această săptămână, Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit lucrările Conferinței Internaționale „Educația din perspectiva valorilor”, în cadrul căreia s-au continuat analizele si dezbaterile de la editiile anterioare privind identificarea și perspectivele de promovare a valorilor în diverse contexte educaționale.

Peste 80 de cercetători din România, Republica Moldova, Serbia, Bulgaria au prezentat comunicări la această întrunire științifică.

Prof. univ. dr. hab. Otilia Dandara, prim-prorector USM, prezentă la inaugurarea Conferinței, a felicitat organizatorii și participanții pentru interesul și intenția de a promova valori în educația noilor generatii.

Părintele profesor univ. dr. habil. Dorin Opriș, de la Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia, România, a remarcat importanța acestei conferințe, care constituie și în acest an o punte de dialog între cercetatori și cadre didactice din diverse domenii, precocupate de principii și valori în context contemporan.

Organizatorii ediției sunt: Universitatea de Stat din Moldova, Republica Moldova; Universitatea  „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia, România; Universitatea „St. Kliment Ohridski” din Sofia, Bulgaria; Universitatea din Belgrad, Serbia; Universitatea din Helsinki, Finlanda; Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, România.

Published vineri, 14 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tsukuba din Japonia, extind cooperarea academică printr-un nou acord de colaborare

USM continuă să dezvolte relațiile de cooperare cu Universitatea Tsukuba din Japonia. Instituția noastră a încheiat un nou Memorandum de cooperare pentru schimburi academice și colaborare...

Studenți USM au explorat competențele viitorului la o conferință internațională dedicată inovării și standardizării

Un grup de 32 de studenți de la Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova, au participat la Conferința Internațională „Standards 4Future Skills...

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit lucrările Sesiunii Științifice a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, ajunsă în acest an la cea de-a XII-a ediție

Pe 5 iunie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit lucrările Sesiunii Științifice a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, ajunsă în acest an la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved