Stagiile de practică de inițiere în specialitate sunt pentru studenți o bună posibilitate de a testa profesia aleasă, oferindu-le oportunitatea de a dobândi abilități practice și experiență, de a participa la activități științifice, de a interacționa cu specialiștii din domeniu, care îi pot ghida pe parcursul evoluției lor profesionale, de a deschide noi orizonturi, 

În timpul stagiului de practică, desfășurat în prima lună de vară, în incinta Direcției Serviciului Special pentru Influenţe Active Asupra Proceselor Hidrometeorologice a fost organizată o masă rotundă cu studenții anului II, specialitatea „Inginerie și managementul calității” din cadrul Facultății de Fizică si Inginerie a Universității de Stat din Moldova, împreună cu coordonatorul stagiului de practică dr., conf. univ. Petru Lozovanu și dr. conf. univ. Liliana Dmitroglo, decanul facultății. Informația cu privire la specificul lucrărilor de influențe active asupra proceselor hidrometeorologice, precum și practica internațională în domeniu a fost prezentată de către dl Ion Garaba, directorul Serviciului, și specialiștii din domeniu. În acest context, angajații SSPIAPH sunt cointeresați în colaborarea cu Facultatea de Fizică și Inginerie a USM, îndeosebi cu studenții și masteranzii, în vederea angajării acestora după absolvire în cadrul Serviciului. De menționat că absolvenții tuturor programelor de licență și master din cadrul Facultății de Fizică și Inginerie a USM au oportunități de angajare în cadrul Serviciului Special pentru Influenţe Active Asupra Proceselor Hidrometeorologice.

De asemenea, studenții de la specialitatea „Inginerie și managementul calității” au vizitat punctul central de comandă al unității speciale Călărași și utilaj tehnologic al punctelor rachetare. Lucrările practice au fost realizate în cadrul laboratorului „Metrologia mediului ambiant şi astronomie” situat în rezervaţia „Codru”, șoseaua Balcani, km. 50. 

Studenții s-au declarat mulțumiți de activtățile la care au participat, de relațiile stabilite cu supervizorul de practică, angajații SSPIAPH, de modul în care au fost tratați de aceștia și, în general, de stagiul de practică efectuat.

Published miercuri, 7 iulie 2021

Anunțuri și Comunicate

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Integritatea academică – prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved