„Digital Marketing” este primul program de microcalificare din Republica Moldova autorizat de Ministerul Educației și Cercetării și parte a proiectului internațional ERASMUS+ MEDIA – „Îmbunătățirea calității educației online în instituțiile de învățământ superior din Moldova și Armenia”, cofinanțat de Uniunea Europeană.

Această ediție aduce o experiență de învățare actuală și aplicată, construită pentru cei care vor să stăpânească strategiile digitale moderne și competențele cerute pe piață.

Programul îmbină o structură academică solidă cu lucru pe situații reale de business, alături de experți cu experiență practică. Fiecare participant va elabora o strategie digitală proprie, bazată pe KPI măsurabili, care va fi prezentată la final pentru obținerea diplomei (certificate vor fi eliberate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova). 

Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate, iar selecția se face competitiv, atât pentru persoane fizice, cât și pentru angajați ai companiilor.

Data limită de înregistrare: 30 noiembrie 2025

Înscrie-te acum pentru ediția a III-a:

https://levelupacademy.digital/prog

Published miercuri, 19 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Ședință extinsă a Senatului și a Consiliului de Administrație USM

Senatul universitar și Consiliul de Administrație a examinat și aprobat în cadrul ședinței extinse mai multe subiecte ce vizează activitatea academică, științifică și administrativă a instituției...

Senatul USM a aprobat Raportul de activitate a USM pentru 2025, prezentat de ex-rectorul Igor Șarov

Raportul de activitate a Universității de Stat din Moldova pentru anul 2025 a fost aprobat astăzi, 31 martie, în cadrul ședinței extinse a Senatului și a...

Studenții USM, invitați la Târgul locurilor de muncă în sectorul energetic

Dacă sunteți la început de carieră și vă interesează sectorul energetic, avem vești bune pentru voi. În perioada 2-4 aprilie 2026, la Centrul Internațional de Expoziții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved