120 de cadre didactice de la facultățile de Biologie și Geoștiințe, Chimie și Tehnologie Chimică, Fizică și Inginerie, Matematică și Informatică, Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială, Drept, Științe Economice, Istorie și Filosofie, precum și de la Facultatea de Litere au participat la un nou curs de formare profesională, cu tema „Competențe digitale pentru educație”.

Programul s-a desfășurat în perioada 10 – 25 noiembrie, în cadrul sub-proiectului „Digitalizarea educației – Dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice / DigiL”, parte a Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială.

Cursul de formare a avut drept scop consolidarea capacităților profesorilor universitari de a integra instrumente digitale moderne în activitatea academică, de a utiliza eficient platformele educaționale și de a proiecta experiențe de învățare interactive și adaptate contextului tehnologic actual.

Activitățile au fost susținute de Ionuț Ilie, în calitate de formator, care a ghidat participanții în explorarea resurselor digitale și în aplicarea bunelor practici privind utilizarea instrumentelor interactive.

Programul a inclus sesiuni teoretice și practice orientate spre proiectarea activităților interactive și utilizarea instrumentelor digitale educaționale.

Prin desfășurarea acestei formări, Universitatea de Stat din Moldova continuă să contribuie la modernizarea procesului educațional și la crearea unui mediu universitar orientat spre inovație, digitalizare și dezvoltare profesională continuă. Activitatea este realizată în cadrul implementării sub-proiectului DigiL, coordonat de managerul de subproiect, dr. conf. univ. Viorica Reaboi-Petrachi.

Published marți, 25 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

La USM se desfășoară programul internațional „Good Governance and Accountability in Public Administration (GAAP)

Facultatea de Științe Economice a Universitatea de Stat din Moldova găzduiește în perioada 17–23 mai 2026 programul internațional „Good Governance and Accountability in Public Administration (GAAP)”...

Studenții USM, parte a unei experiențe academice internaționale în cadrul Erasmus+ BIP Global Citizenship in Multicultural Academic Settings

Patru studente ale Universității de Stat din Moldova au participat, în luna mai, la programul Erasmus+ Blended Intensive Programme (BIP) „Global Citizenship in Multicultural Academic Settings”...

Universitatea de Stat din Moldova – prezentă la Forumul cercetătorilor 2026

Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved