Studenții Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova, au avut ocazia să prezinte rezultatele cercetărilor realizate pe parcursul anilor de studii, să discute tendințe contemporane și să interacționeze cu experți consacrați ai mediului academic și științific – toate în cadrul Conferinţei Ştiinţifice Studențești Naționale cu participare internaţională „Chimia ecologică şi a mediului”, dedicată Zilei Internaționale a Studenților.

Desfășurată astăzi, 25 noiembrie, conferința reprezintă o platformă academică de dialog și schimb de idei pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători care-și desfășoară studiile și investigațiile în domeniul chimiei ecologice, protecției mediului și tehnologiilor chimice moderne. 

Comunicările au fost analizate de către comitetul științific al conferinței, format din: Viorica Gladchi, dr., prof. univ., Decanul Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică, – Președinte; Gheorghe Duca, academician, dr. hab., prof. univ., Șef de laborator „Chimie fizică și cuantică”, Institutul de Chimie, USM – Președinte de onoare; Elena Bunduchi, dr., conf. univ., Șeful Departamentului Chimie Industrială și Ecologică „Academician Gheorghe Duca”; Aculina Arîcu, membru corespondent, dr. hab., conf. cerc., Directorul Institutului de Chimie; Tudor Lupașcu, academician, dr. hab., prof. cerc., Șef de laborator „Chimie ecologică”, Institutul de Chimie.

Rezumatele comunicărilor prezentate în cadrul conferinței vor fi publicate ulterior pe site-ul oficial al instituției, unde vor putea fi consultate și de către cei interesați de aceste domenii.

Conferința face parte din cadrul subprogramului instituțional 010603 – Cercetări Avansate în Chimia Computațională și Ecologică, Identificarea Procedeelor Tehnologice de Tratare, Formare a Calității și Cantității Apelor, contribuind la dezvoltarea cercetării științifice în domeniul chimiei și protecției mediului.

Published marți, 25 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Rectorul Universității de Stat din Moldova a participat la ședința festivă consacrată aniversării Academiei de Științe a Moldovei

Universitatea de Stat din Moldova a participat la ședința festivă dedicată aniversării a 65 de ani de la fondarea Academia de Științe a Moldovei și a...

Specialiști din mai multe țări participă la Conferința Internațională „Geografia – Perspective Europene”, găzduită de USM

Cercetători, cadre didactice și specialiști din Republica Moldova, România și alte țări europene se reunesc la Universitatea de Stat din Moldova în cadrul Conferinței Internaționale „Geografia...

Universitatea de Stat din Moldova participă la Forumul Internațional al Rectorilor Universităților, desfășurat în China

Universitatea de Stat din Moldova este reprezentată, în perioada 9-22 iunie 2026, la Forumul Internațional al Rectorilor Universităților, desfășurat în Republica Populară Chineză, dedicat îmbunătățirii capacității...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved