Universitatea de Stat din Moldova anunță aprobarea Rapoartelor științifice anuale pentru etapa 2025, elaborate în cadrul a 40 de subprograme de cercetare instituționale și 112 proiecte finanțate de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare.

Ședințele Consiliilor Științifice ale institutelor de cercetare ale USM s-au desfășurat în perioada 24-28 noiembrie 2025, în cadrul acestora fiind prezentate și supuse dezbaterilor rezultatele recente ale proiectelor de cercetare derulate în institutele de cercetare.

În cadrul reuniunii Consiliului Științific al USM, care s-a desfășurat miercuri, 26 noiembrie 2025, au fost prezentate și examinate rezultatele științifice ale subprogramelor de cercetare derulate în centrele universitare, precum și ale proiectelor ANCD din diverse categorii: proiecte de reziliență, inovare, stimularea excelenței, programe de postdoctorat și proiecte bilaterale, obiectivele cărora se realizează în laboratoarele facultăților universității.

Prezentările au fost realizate în conformitate cu modelele și cerințele stabilite, evidențiind progresul activităților de cercetare, impactul acestora și direcțiile de dezvoltare pentru etapa următoare.

Universitatea de Stat din Moldova își exprimă aprecierea față de contribuția coordonatorilor, cercetătorilor și tuturor participanților implicați în procesul de raportare.

Published vineri, 28 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

La USM s-a desfășurat Conferința Internațională Jean Monnet: „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordare conceptuală, semnificație practică” 2026

Universitatea de Stat din Moldova a organizat, în perioada 20 – 21 martie,  lucrările Conferinței Internaționale Jean Monnet cu genericul „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordare...

USM a participat la semninarul UE privind rolul traducerii, interpretării și al profesiilor în domeniul lingvistic

Reprezentanta Departamentului Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere (TILA),  dr., lector universitar, Ina Sîtnic a participat la Seminarul de informare privind extinderea UE...

USM și Moldova-Institut Leipzig au încheiat cu succes proiectul „Istorie conceptuală și construcția discursivă a spațiilor, crizelor și identităților în Republica Moldova”

În perioada 19–20 martie 2026, la Universitatea de Stat din Moldova s-au desfășurat sesiunile de încheiere ale proiectului „Istorie conceptuală și construcția discursivă a spațiilor, crizelor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved