În cadrul Universității de Stat din Moldova s-a desfășurat masa rotundă „Protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități: abordări multidisciplinare”, organizată de Departamentul Sociologie și Asistență Socială, Departamentul Drept Privat și Departamentul Drept Public ale Universității de Stat din Moldova în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova și Organizația Persoanelor cu Dizabilități din Danemarca. Este o tradiție prin care Universitatea de Stat din Moldova în contextul marcării Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități desfășoară activități științifico-practice dedicate problematicii dizabilității.   

Evenimentul a reunit peste 60 de cercetători, practicieni și activiști din diverse domenii: asistență socială, științe juridice, drepturile omului, sociologie, educație și psihologie, din țară, în vederea abordării  politicilor și practicilor cu privire la protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități și a provocărilor cu care se confruntă acestea. Un aspect important discutat în cadrul mesei rotunde vizează valorificarea și promovarea experiențelor pozitive.

La deschiderea evenimentului au participat dl Vasile Cușca, secretar de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, dna Galina Climov directoare executivă a Alianței Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova, dl Sergiu Băieșu, dr., prof.univ., decanul Facultății de Drept și dna Maia Șevciuc, dr., prof.univ., decană a Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială. Vorbitorii au accentuat nevoia desfășurării activităților de cercetare, didactice și de advocacy pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, pentru a impulsiona realizarea incluziunii sociale a acestei categorii sociale. 

Masa rotundă a abordat în cele două paneluri de discuții tematici dedicate problematicilor, precum: dreptul la muncă, dreptul la educație, dreptul la protecție socială, dreptul la justiție etc., fiind identificate o serie de provocări și soluții pentru depășirea acestora.

Masa rotundă este organizată în contextul marcării în data de 3 decembrie a Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, instituită de Adunarea Generală a ONU în anul 1992. Republica Moldova a ratificat în anul 2010 Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, aliniindu-se astfel la mecanismele și standardele internaționale pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă. 

Published marți, 2 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Determinarea motivațională pentru a alege Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova te invită să-ți urmezi visul și să-ți valorifici potențialul! În prezent, chimia este una...

Studenții USM, despre mobilitatea academică la Universitatea din Geneva

Programul de schimb academic cu Universitatea din Geneva funcționează la USM din anul 2006 și este lansat ca urmare a încheierii Acordului de colaborare cu instituția...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​