În cadrul unei noi ședințe a Senatului Universității de Stat din Moldova au fost examinate și aprobate mai multe subiecte privind activitatea academică, administrativă și socială a instituției.

Un prim punct pe ordinea de zi a vizat Raportul de evaluare a condițiilor de trai și a situației cazării studenților în căminele USM, prezentat de Victor Gîrlea, șeful Departamentului Social. Raportul a oferit o imagine actualizată asupra infrastructurii existente, a necesităților studenților și a măsurilor prioritare pentru îmbunătățirea confortului și siguranței în cămine.

Senatul a examinat și a aprobat lansarea concursului privind suplinirea funcțiilor didactice și științifico-didactice, prezentată de prof. univ., dr. hab. Otilia Dandara, prim-prorector, prorector pentru activitatea didactică și studențească. Un alt subiect a vizat Aprobarea Regulamentului instituțional cu privire la tipurile și modul de stabilire a sporului cu caracter specific, raportul fiind prezentat de Vladimir Dolghi, prorector pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale. De asemenea, a fost analizat și raportul Cu privire la scutirea de taxa de studii, în baza căruia Senatul a examinat condițiile și criteriile de acordare a facilităților financiare pentru studenți.

Senatul a mai aprobat și regulamentul privind utilizarea patrimoniului subdiviziunii USM – Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru” pentru organizarea evenimentelor cu profil socio-cultural sau recreativ. Prorectorul Vladimir Dolghi a menționat necesitatea acestor măsuri pentru gestionarea eficientă și transparentă a spațiilor destinate activităților comunitare.

Senatul a aprobat și Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea laboratorului științific „Cercetare și educație în drepturile omului și sustenabilitate” (Jurislab), prezentat de prof. univ., dr. hab. Rodica Ciobanu, șef al Departamentului Drept Public. Laboratorul reprezintă un pas important în consolidarea cercetării interdisciplinare în domeniul drepturilor omului și al dezvoltării durabile.

De asemenea, a fost analizată și aprobată actualizarea Metodologiei de elaborare și evaluare a planurilor de învățământ pentru ciclul I – Licență și ciclul II – Master, raport prezentat de dr. Violeta Cotilevici, șefa Departamentului Managementul Calității. 

Published miercuri, 3 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Peste 30 de participanți la ședința Clubului „Leadership Educațional”, cu profesorul Vladimir Guțu invitat special

Peste 30 de studenți de la ciclurile de licență și master, doctoranzi și cadre didactice ale USM au participat la ședința Clubului studențesc de opinii și...

Ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Dong Zhihua, a susținut o conferință publică dedicată studenților USM

La Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 26 martie, o conferință publică susținută...

Expertiza USM, valorificată în cadrul atelierului „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, organizat de Ministerul Mediului al Republicii Moldova

Un grup de cercetători din cadrul Universității de Stat din Moldova a participat la atelierul de lucru „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, care...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved