Ziua de astăzi, 05 decembrie, a fost plină de activități organizate de Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării, marcând un moment cu o valoare simbolică și profesională deosebită: Gala de Colaborare și Inovare FJȘC, urmată de Ceremonia de depunere a Jurământului Jurnalistului și Comunicatorului, organizate cu prilejul aniversării a 45 de ani de la fondarea facultății. 

Gala de Colaborare și Inovare a FJȘC a reprezentat nu doar un moment aniversar, ci și un gest de recunoaștere și recunoștință față de toți partenerii care, de-a lungul anilor, au contribuit la consolidarea unui mediu academic competitiv, inovativ și profund ancorat în realitățile profesionale ale comunicării și jurnalismului. În cadrul ceremoniei, au fost transmise mesaje de apreciere către instituțiile media, mentorii din redacții, specialiștii în comunicare, formatorii și partenerii educaționali care susțin constant dezvoltarea programelor de studiu, a stagiilor practice, proiectelor de cercetare, producției multimedia și inițiativelor de formare continuă. 

Au fost prezenți oficiali precum: rectorul USM, Igor Șarov, decanul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Victoria Bulicanu, șefa Departamentului Teoria și Practica Jurnalismului, Laura Tugarev, șeful Departamentului Comunicare și Teoria Informării, Andrei Perciun, cadre universitare, parteneri media, profesioniști ai comunicării, studenți și invitați speciali, fiind dedicat recunoașterii colaborărilor care susțin dezvoltarea mediului academic, profesional și mediatic din Republica Moldova.

Un alt moment central al ceremoniei l-a constituit depunerea jurământului de către absolvenții și studenții FJȘC, viitorii jurnaliști, comunicatori și specialiști multimedia, care și-au asumat oficial responsabilitatea față de valorile profesiei. În cadrul ceremoniei, aceștia au rostit solemn angajamentele profesionale, printre care: „Promit să respect întotdeauna adevărul și dreptul publicului la informare corectă.” „Jur să nu denaturez faptele, să nu manipulez și să nu încalc principiile etice ale profesiei.” „Îmi asum misiunea de a servi interesul public, cu obiectivitate, onestitate și integritate.”

Mesaje de felicitare au fost adresate studenților, din partea jurnalistului TVR Moldova, Vasile Munteanu, comunicatorului, Daniel Vodă, și Invitatului special, Petru Macovei, director executiv API.

Spre final, momentul a fost completat de semnarea Codului Deontologic al Jurnalistului, gest simbolic prin care tinerii profesioniști și-au consolidat statutul și responsabilitatea în raport cu spațiul mediatic.

_________

Această zi a fost una solemnă și memorabilă, în care FJȘC a demonstrat încă o dată excelență, responsabilitate și devotament în formarea unor specialiști pregătiți, integri și demni de profesia pe care au ales-o. Felicitări organizatorilor, studenților și cadrelor didactice care contribuie, zi de zi, la consolidarea și dezvoltarea acestor domenii – deloc ușoare, dar esențiale pentru societate! VIVAT, CRESCAT, FLOREAT FJȘC!

Published vineri, 5 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere cu conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Consolidarea relațiilor cu mediul academic din România continuă să fie o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova. În acest sens, rectorul Otilia Dandara și prorectorul...

APEL ÎNSCRIERE- CONCURSUL EUROPEAN « EU – MOLDOVA: STRONGER TOGETHER/ EU – MOLDOVA: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI» – 9 MAI 2026

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță lansarea concursului european „UE – Moldova: împreună mai puternici”, organizat în cadrul proiectului Jean Monnet EU4JUST-RE...

Anunț privind deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor DRRM pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova.  Din bugetul DRRM, pot fi finanțate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved