Pe parcursul a două zile, 4 și 5 decembrie 2025, au fost organizate ședințe de lucru în cadrul cărora au fost analizate dificultățile procesului de studii la distanță și au fost propuse soluții pentru îmbunătățirea calității serviciilor educaționale bazate pe tehnologiile moderne de învățământ la distanță.

Ședința generală a fost moderată de Angela Zelenschi, dr., conf. univ., responsabilă de coordonarea și monitorizarea învățământului la distanță. Reprezentanții facultăților – Științe Economice, Litere, Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială și Drept, au prezentat solicitările formulate de părțile interesate din sistemul de învățământ superior la distanță. Au fost analizate provocările cu care s-au confruntat personalul administrativ și cadrele didactice implicate în implementarea programelor de studiu la distanță, fiind propuse modalități de soluționare, menite să optimizeze procesul educațional.

În cadrul atelierelor de lucru au fost examinate particularitățile implementării învățământului la distanță în concordanță cu specificul domeniului programelor de studii – Marketing și Logistică, Traducere și Interpretare, Psihologie, Psihopedagogie și Drept, Ciclul I – Licență și Management Educațional, Audit și Expertiză Financiară, Ciclul II – Master.

Învățământul superior la distanță constituie o experiență nouă pentru Republica Moldova și un element esențial în extinderea accesului la educație. Universitatea de Stat din Moldova creează noi oportunități de învățare pentru studenții înmatriculați la programele de studii superioare de licență și master, contribuind la formarea și dezvoltarea competențelor cerute pe piața muncii.     

Published luni, 8 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Rezultatele concursului pentru ocuparea funcțiilor didactice şi ştiinţifico-didactice

Senatul, la şedinţa din 23 februarie, 2026, cu votul unanim a 77 de membri din 99, a validat rezultatele (Lista in PDF)  obţinute de candidaturile pentru ocuparea funcțiilor...

Dezbatere electorală dintre candidații la funcția de rector al Universității de Stat din Moldova

Stimată comunitatea a USM, vă invităm la dezbaterea electorală cu candidații la funcția de rector. 𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗜: 25 februarie 𝗢𝗥𝗔: 15.00 – 17.00 𝗔𝗨𝗟𝗔 „Regina Maria”: etaj...

Alți peste 400 de viitori absolvenți au descoperit oferta educațională a USM

Peste 400 de elevi din țară au vizitat astăzi, 24 februarie, Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova”, inițiativă menită să...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved