Delegația Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a trăit una dintre acele experiențe care rămân în memoria unei instituții: întâlnirea de la Palatul Elisabeta, la invitația Alteței Sale Regale Principele Radu. În acest spațiu încărcat de istorie și noblețe, profesorii noștri s-au alăturat colegilor de la Facultatea de Drept a Universității din București într-un dialog care reafirmă comunitatea de valori, tradiții și aspirații ce unesc cele două maluri ale Prutului.
Pentru delegația noastră, vizita a fost mai mult decât o reuniune academică — a fost o confirmare a drumului pe care îl construim împreună cu partenerii noștri din România: un drum al cunoașterii, al deschiderii europene și al formării unei noi generații de juriști puternici, empatici și bine pregătiți pentru provocările lumii moderne.
În discursul său, decanul Facultății de Drept a USM, domnul Sergiu Băieșu, prof.univ., dr., a vorbit cu emoție despre responsabilitatea pe care o poartă instituțiile noastre în modelarea tinerilor profesioniști ai dreptului, despre forța cooperării româno-moldovene și despre privilegiul de a vedea cum inițiativele comune – schimburile academice, mobilitățile Erasmus, proiectele francofone – transformă viețile studenților noștri. Domnia sa a subliniat că aceste punți academice nu sunt simple colaborări, ci acte de încredere și prietenie care ne apropie ca spațiu cultural și ca familie universitară.
Îi mulțumim Alteței Sale Regale Principele Radu pentru ospitalitate, pentru cuvintele de susținere și pentru încurajarea constantă a proiectelor care unesc Republica Moldova și România prin educație, respect și viziune comună.
Ne întoarcem acasă inspirați, motivați și mândri să continuăm această frumoasă misiune.
Published marți, 9 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Științe Economice a USM se află într-o vizită de studiu în Suedia, în cadrul proiectului „Bună Guvernare și responsabilitate în administrația publică”

În perioada 19–23 ianuarie 2026, în cadrul proiectului „Bună Guvernare și responsabilitate în administrația publică” (GAAP), reprezentanții Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din...

Academia Română și Academia de Științe a Moldovei au conferit Medalia „Nicolae Milescu Spătarul” domnului Igor Bercu, doctor în istorie, decan al Facultății de Istorie și Filosofie

În spiritul cooperării academice întru valorificarea patrimoniului cultural și științific comun de pe ambele maluri ale Prutului, Academia Română și Academia de Științe a Moldovei au...

Sergiu Matveev, conferențiar universitar USM, laureat al Premiului „Ștefan Ciobanu” pentru conservarea patrimoniului cultural

Conferențiarul universitar Sergiu Matveev, doctor în istorie, cercetător științific și membru al comunității academice a Universității de Stat din Moldova, a fost distins cu Premiul „Ștefan...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved