Școala de Administrație Publică (ȘAP) a Universității de Stat din Moldova continuă activitățile de instruire privind Organizarea administrativ-teritorială și guvernanța pe mai multe niveluri în Republica Moldova. De această dată, cursul de instruire a fost predestinat cadrelor didactice, studenților și personalului autorităților publice locale din UTA Găgăuzia, eveniment desfășurat în parteneriat cu Universitatea de Stat din Comrat. 

Formatorii cursului au fost Sergiu Palihovici, doctor în științe politice și director al Școlii de Administrație Publică, alături de experții Igor Guseinov și Mihail Șalvir, reprezentanți ai CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari. Scopul instruirii a vizat sporirea nivelului de înțelegere și consolidarea capacității de acțiune a autorităților publice din Republica Moldova în domeniul organizării administrativ-teritoriale și al guvernanței pe mai multe niveluri.

Participanții la instruire au abordat teme ce vizează sistemul administrației publice din Republica Moldova, guvernanța pe mai multe niveluri și modul în care aceasta funcționează în raport cu relațiile dintre nivelurile de guvernare, inclusiv aspecte privind cooperarea interinstituțională. Un subiect central al discuțiilor l-a constituit reforma administrativ-teritorială, fiind analizate situația actuală, provocările existente și posibilele scenarii de modernizare. În cadrul lucrului pe grupuri, participanții au formulat propuneri și perspective proprii asupra viitoarei organizări administrativ-teritoriale a țării.

Reamintim că acest curs de instruire a fost elaborat la inițiativa directorului ȘAP, Sergiu Palihovici, și a fost pilotat și realizat de USM, fiind parte a Proiectului „Susținerea dialogului instituționalizat și sustenabil privind UTA Găgăuzia”, implementat de CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari și finanțat de Suedia.

Published miercuri, 10 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat Universitatea de Stat din Moldova

 19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat, astăzi, 30 martie, Universitatea de Stat din Moldova, unde...

S-au deschis înscrierile pentru cercetători la Conferința Internațională de Chimie Ecologică și a Mediului – 2027 (ECC-2027)

S-au deschis înscrierile pentru cercetători la Conferința Internațională de Chimie Ecologică și a Mediului – 2027 (ECC-2027).  Cea de-a opta ediție va avea loc în perioada...

Universitatea de Stat din Moldova – participantă la cele două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul

 În acest weekend, USM a participat la două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul, unde elevii au avut ocazia să discute direct cu reprezentanții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved