Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) au semnat un Memorandum de Înțelegere care consolidează colaborarea dintre cele două instituții și stabilește accederea universității în rețeaua academică a Catedrei „Sérgio Vieira de Mello”. Astăzi, 10 decembrie, la ședința de oficializare a documentului au participat rectorul USM Igor Șarov, șefa Departamentului Drept public, Facultatea de Drept Rodica Ciobanu, Ofițerul Superior de Programe UNHCR Cecilia Chirilă și Sorina Pînzaru, Protection Associate, UNHCR.

Parteneriatul reflectă angajamentul comun al celor două instituții de a promova educația și cercetarea în domeniul protecției internaționale a refugiaților, drepturilor omului și incluziunii sociale. În acest sens, UNHCR va menține un dialog constant cu Universitatea și va oferi informații actualizate despre activitățile sale la nivel național, regional și global și va susține cercetări multidisciplinare, elaborarea materialelor de instruire, la promovarea inițiativelor universitare relevante și la facilitarea organizării unor activități comune care să aducă în prim plan temele asociate protecției refugiaților. 

La rândul ei, Universitatea de Stat din Moldova se angajează să dezvolte, în următorii doi ani, activități concrete de predare, cercetare și implicare comunitară, în concordanță cu obiectivele Catedrei „Sérgio Vieira de Mello”, activități ce vor contribui la consolidarea unei societăți incluzive, informate și solidare cu persoanele afectate de strămutarea forțată.

Colaborarea cu UNHCR reprezintă o oportunitate de a integra expertiza internațională în activitatea didactică și de cercetare a Universității, de a dezvolta programe inovatoare și de a participa activ la dezbaterea globală privind protecția drepturilor refugiaților.

Published miercuri, 10 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Rectorul Universității de Stat din Moldova a participat la ședința festivă consacrată aniversării Academiei de Științe a Moldovei

Universitatea de Stat din Moldova a participat la ședința festivă dedicată aniversării a 65 de ani de la fondarea Academia de Științe a Moldovei și a...

Specialiști din mai multe țări participă la Conferința Internațională „Geografia – Perspective Europene”, găzduită de USM

Cercetători, cadre didactice și specialiști din Republica Moldova, România și alte țări europene se reunesc la Universitatea de Stat din Moldova în cadrul Conferinței Internaționale „Geografia...

Universitatea de Stat din Moldova participă la Forumul Internațional al Rectorilor Universităților, desfășurat în China

Universitatea de Stat din Moldova este reprezentată, în perioada 9-22 iunie 2026, la Forumul Internațional al Rectorilor Universităților, desfășurat în Republica Populară Chineză, dedicat îmbunătățirii capacității...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved