Studenții USM-iști au avut ocazia astăzi, 10 decembrie, să interacționeze direct cu reprezentanți ai companiilor, organizațiilor și instituțiilor publice, descoperind ofertele de angajare, programele de internship, oportunitățile de practică și inițiativele de recrutare destinate tinerilor specialiști – toate disponibile în cadrul Târgului ofertelor de muncă. Evenimentul a fost organizat la inițiativa Facultății de Științe Economice a USM, cu scopul de a facilita conexiunea dintre studenți, absolvenți și mediul economic, instituțional și corporativ.

La deschiderea acestuia au participat rectorul USM, prof. univ., dr., Igor Șarov, și prorectorul pentru activitatea științifică, dr. hab., conf. univ., Georgeta Stepanov, care au subliniat importanța parteneriatelor dintre educație și piața muncii în dezvoltarea profesională a studenților și adaptarea competențelor acestora la cerințele actuale ale economiei.

O altă activitate a târgului, a fost masa rotundă „Amprenta trendurilor pieței muncii în planul de învățământ”, cu participarea reprezentanților mediului academic, instituțional și economic. Discuțiile s-au axat pe: tendințele actuale de pe piața forței de muncă; competențele emergente necesare viitorilor economiști; adaptarea programelor de studii la noile exigențe ale pieței; precum și rolul universității în formarea specialiștilor pregătiți pentru tranziția digitală, sustenabilă și inovativă a economiei.

Studenții au interacționat cu reprezentanți ai companiilor și instituțiilor precum Moldcargo, Moldindconbank, Microinvest, Moldcell, Starnet, EFES, Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Justiției ș.a., având oportunitatea de a analiza oferta actuală a pieței muncii și cerințele angajatorilor.

Participanții au evidențiat necesitatea dezvoltării platformelor de practică profesională, extinderea parteneriatelor de angajare și ajustarea cadrului curricular către competențe transversale, precum: digitalizare, management financiar avansat, analiză de date, antreprenoriat și economie verde.

Adresăm mulțumiri tuturor partenerilor pentru implicare și contribuție la dezvoltarea profesională a tinerilor economiști ai USM!



Published miercuri, 10 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Parteneriat de lungă durată USM – CID NATO

La 8 octombrie 2020, reprezentanții facultăților de Litere, Istorie și Filosofie, Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, prorectorul pentru activitatea studențească a Universității de Stat din...

Seminarul Internaţional „Psihologia aplicată în contextul schimbărilor sociale”, ediţia I-a

Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii de Stat din Moldova, în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (Moldova), Centrul...

The annual Spring Academy of the Heidelberg Center for American Studies (HCA)

The Heidelberg Center for American Studies (HCA) of the Heidelberg University announces the annual Spring Academy, an interdisciplinary conference for Ph.D. students working on any subject relating to the United...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved