Contractul Colectiv de muncă pentru perioada 2026–2030 a fost semnat astăzi, 12 decembrie de administrația Universității de Stat din Moldova (USM) și de Organizația Sindicală a salariaților USM. 

Documentul stabilește direcțiile principale de cooperare între administrația USM și salariați și consolidează dialogul social și angajamentul comun pentru condiții de muncă adecvate și protecția drepturilor angajaților.

La evenimentul de semnare au fost prezenți Președintele Federației Sindicale a Educației și Științei Ghenadie Donos, șefi de departamente din cadrul administrației USM, precum și membrii Comitetului Sindical al salariaților Universității.

Contractul a fost semnat de către rectorul USM, Igor Șarov, în numele administrației universității, și de Efim Chilari, președintele Comitetului Sindical al salariaților USM, în numele Organizației Sindicale Primare. 

Rectorul a subliniat că documentul reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea unui climat instituțional stabil și predictibil, iar dispozițiile contractului se aplică în mod egal tuturor angajaților, inclusiv colaboratorilor din structurile de cercetare ale Universității.

La rândul său, președintele Comitetului Sindical a evidențiat rolul parteneriatului social în funcționarea eficientă a instituției și reflectă un sistem de raporturi bazat pe respect, cooperare și responsabilitate comună.

Published vineri, 12 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Studenți USM au explorat competențele viitorului la o conferință internațională dedicată inovării și standardizării

Un grup de 32 de studenți de la Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova, au participat la Conferința Internațională „Standards 4Future Skills...

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit lucrările Sesiunii Științifice a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, ajunsă în acest an la cea de-a XII-a ediție

Pe 5 iunie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit lucrările Sesiunii Științifice a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, ajunsă în acest an la...

Universitatea de Stat din Moldova a participat la Conferința Științifică Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture”

Cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova au participat, în perioada 4-6 iunie, la Conferința Științifică Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture”, organizată de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved