În perioada 4–8 decembrie 2025, dr. hab. Olesea Plotnic, profesor universitar la Facultatea de Drept a USM și coordonatoare a proiectului Jean Monnet Chair EMPOWER, a realizat o vizită de studiu la Universitatea Harokopio din Atena, în baza unei invitații academice oficiale din partea decanului Roido Mitoula.

Vizita a avut ca scop extinderea colaborărilor internaționale și inițierea unui acord Erasmus+ care va crea noi oportunități de mobilitate pentru studenți și profesori, precum și dezvoltarea unor direcții comune de cercetare în domeniul dezvoltării durabile și transformărilor urbane.

Tot în această perioadă, prof. Olesea Plotnic a reprezentat USM ca keynote speaker în cadrul  3rd Open-Air Cities International Conference – „Local & Regional Sustainable Development and Urban Reconstruction”, unde au fost prezentate rezultate științifice dezvoltate în cadrul proiectului EMPOWER, realizate în colaborare cu cercetători ai Facultății de Științe Economice, Dr. Maria Hămuraru și Dr. Adriana Buzdugan care au pus în evidență teme interdisciplinare precum valorile europene, antreprenoriatul inovator, competitivitatea sustenabilă, transformarea digitală și dezvoltarea urbană rezilientă.

Prin participarea dr. hab. Olesea Plotnic, Facultatea de Drept a USM își consolidează vizibilitatea și prestigiul în mediul academic european, contribuind la formarea unor parteneriate durabile și la promovarea excelenței universitare în cercetarea europeană contemporană.

Proiectul Jean Monnet Chair EMPOWER este susținut și  finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, fiind implementat de Universitatea de Stat din Moldova.

Published luni, 15 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice discutate la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova desfășoară, în perioada 18-21 mai, cursul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice”. Programul de instruire este destinat personalului...

Finalizarea cursului de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative” desfășurat la Bălți

Cursul de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative” s-a încheiat cu succes, având drept scop consolidarea competențelor de cercetare în domeniul științelor...

USM a organizat Conferința științifico-practică națională cu participare internațională „Familia și bunăstarea copilului: bune practici, provocări și perspective”

Cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Familiei, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved