Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova a organizat pe 9 decembrie, conferința de finalizare a proiectului internațional „Connecting Estonia and Moldova for European Readiness and Innovative Education” (CONNECT4MORE), implementat în parteneriat cu Universitatea din Tartu (Estonia) și susținut de ESTDEV – Estonian Centre for International Development.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic și ai instituțiilor publice, cadre didactice și studenți, care au abordat subiecte ce vizează educația digitală, dezvoltarea MOOC-urilor, programele intensive mixte (BIP) și rolul cooperării internaționale în consolidarea parcursului european al Republicii Moldova.

La deschiderea evenimentului au fost prezenți: Vladimir Dolghi, prorector pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale al USM, Alexandru Solcan, decanul FRIȘPA, Mihaela Manoli, șefa Secției Europa Occidentală, Centrală și de Sud-Est din cadrul Direcției cooperare bilaterală a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, prof. univ., dr. hab. Valentina Teosa, precum și partenerii de la Universitatea din Tartu și coordonatorii proiectului, Stefano Braghiroli și Anna Beitane.

Conferința a fost moderată de Cristina Ejov, dr. hab., șefa Departamentului Relații Internaționale și coordonator național al proiectului CONNECT4MORE.

În cadrul evenimentului, participanții au împărtășit experiențe directe rezultate din participarea la MOOC-uri, webinare și vizite de studiu la Universitatea din Tartu, evidențiind impactul pozitiv al învățării internaționale și al schimbului de bune practici. Agenda a inclus și un workshop dedicat cadrelor didactice, axat pe integrarea MOOC-urilor în procesul educațional, proiectarea evaluărilor online și realizarea materialelor video educaționale.

Evenimentul s-a încheiat cu o discuție privind perspectivele de cooperare dintre Universitatea din Tartu și Universitatea de Stat din Moldova, fiind accentuat angajamentul comun pentru educație de calitate, inovare și colaborare sustenabilă.

Pe parcursul implementării proiectului CONNECT4MORE au fost obținute rezultate relevante, dintre care: peste 90 de participanți înscriși la webinarul online „Building MOOCs from Idea to Implementation”; patru cadre didactice FRIȘPA care au finalizat un program intensiv de formare de o săptămână la Universitatea din Tartu privind elaborarea cursurilor MOOC; dezvoltarea MOOC-ului „Moldova and EU Integration” (1 ECTS), primul curs online masiv deschis oferit de o universitate din Republica Moldova; 348 de participanți înscriși la acest curs, dintre care 200 l-au finalizat cu succes; peste 20 de educatori implicați în seminare dedicate dezvoltării MOOC-urilor; precum și 20 de studenți ai USM și ai Universității din Tartu care au participat la programul intensiv mixt, combinând activități online și o vizită de studiu în Estonia.

Mulțumim tuturor participanților, colegilor și partenerilor pentru implicare, precum și ESTDEV – Estonian Centre for International Development pentru sprijinul acordat în cadrul acestui proiect.

 

Published luni, 15 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Profesorul Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Yann-Arzel Durelle-Marc, în vizită academică la USM

În perioada 1 mai – 4 mai, profesorul Yann-Arzel Durelle-Marc, directorul Institutului de Studii Juridice din cadrul Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, s-a aflat într-o vizită academică...

Universitatea de Stat din Moldova, distinsă cu premiul Special al Forumului Inventatorilor Români la Expoziția Euroinvent 2026

Universitatea de Stat din Moldova a înregistrat un succes remarcabil în cadrul Expoziției Europene a Creativității și Inovării EUROINVENT 2026, desfășurată în perioada 28–30 mai 2026...

USM și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne consolidează cooperarea academică

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o ședință de lucru dedicată consolidării cooperării academice cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, una dintre cele mai prestigioase instituții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved