Nouă colaboratori ai Universității de Stat din Moldova, au fost decorați cu distincții de stat de Președenția Republicii Moldova. Distincțiile au fost conferite ieri, de președinta Maia Sandu, în cadrul unei recepții oficiale, pentru contribuții deosebite la consolidarea statului, realizări remarcabile în diverse domenii, activitatea îndelungată și prodigioasă, înalt profesionalism, spirit civic și devotament față de valorile naționale.

Astfel, „Ordinul Onoarei” a fost conferit:

Elenei ARAMĂ  – profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova;

Mariei GONȚA – profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova;

Ion Eremia – profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova.

Medalia „Meritul Civic” a fost conferită următorilor:

Ivan CARP – profesor universitar, Institutul de Educație Fizică și Sport, Universitatea de Stat din Moldova;

Igor DOLEA – profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova;

Emil DRAGNEV  – profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova;

Lilia GRIBINCEA – conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova;

Alexei POSTOLACHI  – asistent universitar, Institutul de Educație Fizică și Sport, Universitatea de Stat din Moldova.

Titlul onorific „Om Emerit”:

Viorica GLADCHI  – profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova.

Vă felicităm călduros, stimați colegi! Prin profesionalismul, dăruirea și spiritul academic de care dați dovadă, contribuiți la consolidarea prestigiului Universității noastre și inspirați generațiile tinere să urmeze calea excelenței.

Published miercuri, 24 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

La USM s-a desfășurat prima ediție a Simpozionului Internațional „Teologie și Mărturisire”

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 11 decembrie, prima ediție a Simpozionului Internațional „Teologie și Mărturisire”, un eveniment academic de amploare organizat în contextul...

O nouă ediție a Conferinței Internaționale „State, Security and Human Rights in the Digital Era” se desfășoară la Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova se desfășoară în perioada 11–12 decembrie, cea de-a X-a ediție a Conferinței Internaționale Științifice și Practice State, Security and Human...

Doi cercetătorii USM – distinși cu Premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române pentru excelență în cercetare

Universitatea de Stat din Moldova (USM) își consolidează prestigiul academic internațional prin obținerea unei noi distincții de înalt nivel în domeniul cercetării. Doi distinși cercetători ai...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved