Distinși colegi,

Vă invităm să participați la lucrările conferinței științifice cu participare internațională „SURVIVANȚA TRADIȚIEI CONSTITUȚIONALE ÎN TIPARELE CONSTITUȚIONALISMULUI EUROPEAN”, organizată de Departamentul Drept public, Laboratorul de Cercetări Științifice Drept Public Comparat și E- Guvernare și Institutul de Creație Legislativă și Drept Comparat.

Evenimentul își propune să aducă în atenție o dezbatere de actualitate privind persistența tradiției constituționale și capacitatea acesteia de a se adapta exigențelor constituționalismului european contemporan. Totodată, va oferi o platformă pentru schimb de idei, analizarea provocărilor și oportunităților curente și va contribui la consolidarea colaborării dintre cercetătorii din domeniul dreptului constituțional și al științelor conexe.

Vă puteți înscrie la următoarele paneluri de discuții:

1. Constituția – pilon al garantării binelui comun și al drepturilor fundamentale ale omului în contextul provocărilor actuale;

2. Societatea civilă – forță reformatoare a constituționalismului;

3. Alegerile și valorile democratice;

4. Justiția în contextul constituționalismului secolului al XXI-lea.

Conferința științifică se adresează mediului academic, autorităților statului, membrilor profesiilor juridice și tuturor celor interesați de temele discutate.

Evenimentul va avea loc în data de 27 martie 2026, la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova în format hibrid.

Termeni:
01.03.2026 – Înscrierea în programul conferinței. Formularul de înscriere AICI
15.05.2026 – Prezentarea articolelor pentru publicare, conform cerințelor. Informații suplimentare la adresa: conferintapublic@gmail.com

Comunicările științifice prezentate în cadrul conferinței și elaborate conform cerințelor vor fi publicate într-o ediție specială a volumului conferinței și vor fi indexate cu identificator digital DOI, asigurând vizibilitatea, accesibilitatea și citabilitatea internațională a lucrărilor în baze de date academice.

Vă așteptăm și Vă asigurăm de aleasa noastră considerație!

Comitetul științific și organizatoric

Published luni, 5 ianuarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Activități de cercetare și cooperare științifică desfășurate în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

În perioada 14–15 mai 2026, în cadrul proiectului internațional „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md), dl dr. Sergiu Dobrojan și...

Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice discutate la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova desfășoară, în perioada 18-21 mai, cursul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice”. Programul de instruire este destinat personalului...

Finalizarea cursului de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative” desfășurat la Bălți

Cursul de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative” s-a încheiat cu succes, având drept scop consolidarea competențelor de cercetare în domeniul științelor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved