Profesorul Gladstone Hutchinson, reprezentant al Lafayette College (SUA) și fondator al Economic Empowerment and Global Learning Project (EEGLP), a susținut o prelegere la Universitatea de Stat din Moldova dedicată dezvoltării economice a comunităților rurale.

Evenimentul a avut loc la Facultatea de Științe Economice a USM și s-a desfășurat sub genericul „From Commons to Clusters to Innovative AI – Reimaginând Moldova Rurală”. În cadrul prelegerii, profesorul Hutchinson a prezentat modele contemporane de dezvoltare rurală, punând accent pe tranziția de la economii bazate pe resurse comune la clustere economice și soluții inovatoare susținute de inteligența artificială.

Totodată, profesorul Gladstone Hutchinson a avut o întrevedere cu prim-prorectorul, prorector pentru activitatea didactică și studențească al USM, Otilia Dandara. Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea cooperării internaționale și reluarea unei colaborări active între Universitatea Lafayette și USM, precum și implementarea unor parteneriate în formarea studenților, orientate spre sprijinirea dezvoltării comunităților rurale din Republica Moldova.
_________

Profesorul Gladstone Hutchinson este expert în economia țărilor în curs de dezvoltare și a piețelor emergente și a activat, începând cu anii 1990, în calitate de consilier economic principal al Guvernului Jamaicăi. Activitatea sa a contribuit la elaborarea primei strategii naționale de dezvoltare pe termen lung a țării – Vision 2030. De asemenea, a făcut parte din echipa care a negociat un nou program economic cu Fondul Monetar Internațional și a reprezentat Jamaica la Banca Mondială, Banca Inter-Americană de Dezvoltare (IDB) și Uniunea Europeană.

Published vineri, 23 ianuarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Cercetătoarele Universității de Stat din Moldova – premiate pentru performanța științifică

Avem bucuria să anunțăm că opt cercetătoare din cadrul instituției au fost premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru performanță științifică, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Internaționale a...

La USM s-a desfășurat colocviul internațional „Statut și prestigiu în epoca fierului și cea romană în spațiul tiso-nistrean”

Platforma de formare și cercetare interdisciplinară în domeniul arheologiei „Vasile Pârvan” a Universității de Stat din Moldova a găzduit, în perioada 25-28 februarie 2026, lucrările colocviului...

Universitatea de Stat din Moldova, alături de Moldova-Institut Leipzig, la evenimentul dedicat aniversării a 20 de ani de activitate

În acest an, Moldova-Institut Leipzig marchează 20 de ani de activitate – două decenii dedicate cercetării, cooperării academice și dialogului moldo-german. Evenimentul aniversar „Bilanz und Perspektiven”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved