Universitatea de Stat din Moldova în cooperare cu  Moldova – Institut Leipzig(MIL) organizează în perioada 17-22 august, seminarul „Cultura Memoriei și Înțelegerea Europeană”. La seminar participă 12 cadre didactice din Republica Moldova și Ucraina, selectate  prin concurs, pentru această sesiune de instruire  și care au manifestat interes  față de subiectul anunțat.

La deschiderea evenimentului au mai participat: reprezentantul permanent al Ambasadei Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Ullrich Kinne, rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr., Igor Șarov; și vicepreședintele MIL, dr. Vasile Dumbrava.

Rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr., Igor Șarov a menționat că Universitatea de Stat din Moldova susține constant formarea continuă a profesorilor, subliniind importanța organizării activităților de instruire pentru cadrele didactice în cadrul cărora pot fi împărtășite experiențe și bune practici.

Reprezentantul permanent al Ambasadei Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Ullrich Kinne a accentuat utilitatea acestor  instruiri a cadrelor didactice și a atras atenție la principiul multiperspectivității și necesitatea de a lua în considerație diverse interpretări.

Subiectul abordat de către participanți în cadrul seminarului ține de deportările staliniste din RSSM, Găgăuzia, memoria comunităților locale, locuri ale memoriei în Republica Moldova și Odesa.

De asemenea, profesorii  vor întreprinde o vizită de studiu în or. Odesa, unde vor face cunoștință cu perspectivele de studiere a subiectelor controversate prin prisma istoriei locale vizitând Muzeul de Istorie a Evreilor din Odesa, Memorialul Holocaustului și Opera din Odesa.

La finalul activității, profesorii vor primi certificate de participare la  acest seminar.

Seminarul „Cultura Memoriei și Înțelegerea Europeană” este organizat de către Universitatea de Stat din Moldova și Moldova-Institut Leipzig cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al  Republicii Federale Germania (AA) în cadrul programului „ Consolidarea cooperării  cu  societatea   civilă în țările Parteneriatului estic și  în Rusia”

Published miercuri, 18 august 2021

Anunțuri și Comunicate

ANACEC desfășoară un nou proces de evaluare externă a calității la USM

Două comisii ANACEC desfășoară în perioada 27-29 mai, evaluarea externă a calității în vederea acreditării/reacreditării programelor de studii superioare de licență și master. La ședințele de...

ACADEMICIANUL AURELIAN GULEA – 80 DE ANI DE EXCELENȚĂ ACADEMICĂ ȘI CONSACRARE ȘTIINȚIFICĂ

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova exprimă gratitudine și considerație distinsului academician Aurelian Gulea cu prilejul aniversării a 80 de ani de viață –...

Senatul Universității de Stat din Moldova s-a întrunit într-o nouă ședință

Senatorii Universității de Stat din Moldova s-au întrunit într-o nouă ședință, desfășurată astăzi, 26 mai, în cadrul căreia au fost examinate și aprobate o serie de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved