Universitatea de Stat din Moldova este un promotor constant al internaționalizării programelor de studii și al ofertei educaționale, diversificându-și în mod continuu direcțiile de cooperare academică internațională. În acest context, USM își propune să aplice la Fulbright Specialist Program, un program care mobilizează cadre universitare și profesioniști americani cu înaltă calificare pentru a-și împărtăși expertiza și a contribui la dezvoltarea instituțiilor din afara Statelor Unite, abordând totodată provocări comune cu impact asupra comunităților academice și societății în ansamblu. Acest subiect a fost discutat astăzi, 29 ianuarie, în cadrul vizitei oficiale la USM a reprezentanților Ambasadei SUA în Republica Moldova. La întrevedere au participat prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale al USM, Vladimir Dolghi, directorul Moldovan School of Economics (MSE) din cadrul USM, Misha Gipsman-Zeldin, precum și reprezentanții Ambasadei SUA: șeful Secției Economice din cadrul Departamentului Politic și Economic, Andrew Freeman, asistentul Economic, Rodica Pisica și managerul de programe, Irina Colin. Discuțiile au vizat oportunitățile de colaborare prin Programul Fulbright Specialist, la care USM intenționează să aplice, mai cu seamă la cele două categorii de proiecte: Specialized Fields, dedicate domeniilor precum agricultura de înaltă tehnologie, securitatea energetică și politicile economice și de reglementare și Celebrate Freedom 250, axate pe promovarea excelenței americane în domenii precum istoria, artele și sportul, cu finanțare parțială și contribuție din partea instituțiilor gazdă.

Published joi, 29 ianuarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Potențialul academic al USM este completat cu douăsprezece titluri științifico-didactice

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează potențialul științific-didactic, îmbogățindu-se cu cadre didactice înalt calificate. În cadrul ședinței din 31 martie, a Senatului USM, au fost...

Ședință extinsă a Senatului și a Consiliului de Administrație USM

Senatul universitar și Consiliul de Administrație a examinat și aprobat în cadrul ședinței extinse mai multe subiecte ce vizează activitatea academică, științifică și administrativă a instituției...

Senatul USM a aprobat Raportul de activitate a USM pentru 2025, prezentat de ex-rectorul Igor Șarov

Raportul de activitate a Universității de Stat din Moldova pentru anul 2025 a fost aprobat astăzi, 31 martie, în cadrul ședinței extinse a Senatului și a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved