Circa 300 de elevi din liceele din capitală au pășit astăzi pragul celei mai mari universități din Republica Moldova, pentru a descoperi îndeaproape viața studențească și oferta academică a Universității de Stat din Moldova. Aceștia au avut oportunitatea să se familiarizeze cu programele de studii și să se convingă că alegerea de a rămâne acasă poate fi una potrivită pentru viitorul lor academic.

Prim-prorectorul USM, Otilia Dandara, le-a vorbit tinerilor despre programele de studii și infrastructura modernă a universității, precum și despre laboratoarele inovatoare și resursele educaționale de înaltă calitate, care reconfirmă poziția USM ca lider în domeniul educației, atât în țară, cât și peste hotare. Iar Șefa Centrului de Ghidare în Carieră și Relații cu Piața Muncii al USM, Ana Ușurelu, a prezentat elevilor beneficiile de care se bucură studenții USM, în special programele cu diplomă dublă, bursele disponibile și perspectivele de angajare pe parcursul și după finalizarea studiilor.

Activitatea se înscrie în cadrul campaniei „Învățăm în Moldova”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, cu scopul de a promova studiile superioare în instituțiile din țară și de a încuraja tinerii să-și construiască parcursul profesional acasă.

Te-ai gândit la ce specialitate vei depune dosarul la admiterea 2026?

#ÎnvațăînMoldova #LaUSM și devino #StudentUSM-ist!

Published marți, 10 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a inaugurat Centrul pentru Studenți Internaționali

Universitatea de Stat din Moldova (USM) anunță inaugurarea Centrului pentru Studenți Internaționali – un spațiu modern amplasat în campusul universitar din strada Ialoveni nr. 100. Centrul...

Workshop dedicat reformei administrativ-teritoriale din Republica Moldova: între necesitate, eficiență și oportunitate

Școala de Administrație Publică din cadrul USM, a organizat workshop-ul cu tema „Reforma administrativ-teritorială din Republica Moldova, proces social de mare actualitate – între necesitate, eficiență...

Potențialul academic al USM este completat cu douăsprezece titluri științifico-didactice

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează potențialul științific-didactic, îmbogățindu-se cu cadre didactice înalt calificate. În cadrul ședinței din 31 martie, a Senatului USM, au fost...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved