Circa 300 de elevi din liceele din capitală au pășit astăzi pragul celei mai mari universități din Republica Moldova, pentru a descoperi îndeaproape viața studențească și oferta academică a Universității de Stat din Moldova. Aceștia au avut oportunitatea să se familiarizeze cu programele de studii și să se convingă că alegerea de a rămâne acasă poate fi una potrivită pentru viitorul lor academic.

Prim-prorectorul USM, Otilia Dandara, le-a vorbit tinerilor despre programele de studii și infrastructura modernă a universității, precum și despre laboratoarele inovatoare și resursele educaționale de înaltă calitate, care reconfirmă poziția USM ca lider în domeniul educației, atât în țară, cât și peste hotare. Iar Șefa Centrului de Ghidare în Carieră și Relații cu Piața Muncii al USM, Ana Ușurelu, a prezentat elevilor beneficiile de care se bucură studenții USM, în special programele cu diplomă dublă, bursele disponibile și perspectivele de angajare pe parcursul și după finalizarea studiilor.

Activitatea se înscrie în cadrul campaniei „Învățăm în Moldova”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, cu scopul de a promova studiile superioare în instituțiile din țară și de a încuraja tinerii să-și construiască parcursul profesional acasă.

Te-ai gândit la ce specialitate vei depune dosarul la admiterea 2026?

#ÎnvațăînMoldova #LaUSM și devino #StudentUSM-ist!

Published marți, 10 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Lecție publică la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM dedicată relațiilor dintre Republica Moldova și Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova a organizat, la 17 martie, lecția publică „Controlul judecătoresc al deciziilor automatizate: transparență...

Activitatea științifică și rezultatele Institutului de Matematică și Informatică – discutate în cadrul Consiliului de Administrație

Principalele direcții de activitate, rezultatele științifice și perspectivele de dezvoltare ale Institutului de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” au fost discutate astăzi, 17 martie, în cadrul...

Trend ascendent stabil și atractivitatea programelor de studii oferite de universitate – concluziile rezultatelor sesiunii de iarnă 2025-2026

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al Universității de Stat din Moldova, au fost examinate rezultatele sesiunii de iarnă pentru anul de studii 2025–2026, precum și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved