În temeiul procesului-verbal nr. 8 din 13 februarie 2026 al ședinței Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova (C.D.S.I.), prin care a fost adoptată decizia privind stabilirea perioadei campaniei electorale și a zilei desfășurării alegerilor pentru funcția de rector al USM, se aduce la cunoștința comunității universitare următorul calendar al campaniei electorale:

1. Campania electorală pentru alegerea rectorului USM se desfășoară în perioada 16 februarie 2026 – 01 martie 2026.

2. Pe durata campaniei electorale, candidații își pot prezenta programele manageriale în fața comunității academice, în condiții egale, prin dezbateri publice organizate de C.D.S.I., întâlniri cu facultățile, departamentele, institutele de cercetare și structurile de autoguvernare studențească, precum și prin alte forme de comunicare aprobate de C.D.S.I., inclusiv în format online, cu respectarea principiilor de transparență și nediscriminare.

3. Ziua desfășurării alegerilor pentru funcția de rector al Universității de Stat din Moldova este 03 martie 2026. Votarea va avea loc într-o singură zi lucrătoare, în intervalul orar 9:00–17:00, în secția de votare organizată în cadrul USM, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind modul de alegere a rectorului USM.

4. Procesul de votare se va desfășura cu respectarea principiilor votului universal, direct, secret și liber exprimat, precum și a tuturor celorlalte prevederi regulamentare aplicabile.

Informații suplimentare și actualizări vor fi disponibile pe pagina web oficială a Universității de Stat din Moldova, la rubrica dedicată alegerilor rectorului USM.

Published luni, 16 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Integritatea academică – prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved