Rectorul Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Daniel David, membru corespondent al Academia Română, a susținut astăzi, 17 februarie, la Universitatea de Stat din Moldova, lecția publică cu tema „Psihologia științifică vs. pseudoștiințifică: Implicații pentru viața cotidiană”.

Evenimentul a reunit cadre didactice, cercetători, specialiști din diverse domenii și studenți interesați de rolul psihologiei în societatea contemporană. La lecția publică a participat rectorul USM, Igor Șarov, care a salutat prezența distinsului invitat și a subliniat importanța promovării culturii științifice și a gândirii critice în mediul universitar.

În cadrul prezentării, Daniel David a evidențiat diferența fundamentală dintre psihologia bazată pe dovezi științifice – construită pe cercetări riguroase, metode validate și rezultate replicabile – și abordările pseudoștiințifice, care, deși atractive prin promisiuni rapide și soluții facile, nu au suport empiric. Rectorul UBB a explicat cum proliferarea informațiilor neverificate în spațiul public și online poate influența deciziile individuale, de la educație și carieră până la sănătate mintală și relații interpersonale.

Prelegerea a pus accent pe responsabilitatea specialiștilor de a comunica știința într-un limbaj accesibil și pe nevoia formării unei culturi a discernământului, în care publicul să poată distinge între intervențiile validate științific și practicile fără fundament real. În același timp, s-a discutat despre impactul psihologiei științifice în optimizarea performanței, în gestionarea emoțiilor și în susținerea bunăstării individuale și colective.

Dialogul cu participanții a confirmat interesul crescut al comunității academice pentru temele ce țin de integritatea cunoașterii și de aplicarea responsabilă a rezultatelor cercetării în viața de zi cu zi.

Published marți, 17 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova – prezentă la Forumul cercetătorilor 2026

Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European...

Cercetători și doctoranzi ai USM – interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene

Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din...

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine în România – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 21 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara și Excelența Sa, Noel Servigon, Ambasador Extraordinar și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved