Un grup de studente ale Filierei Francofone Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova a participat, în perioada 6-13 februarie 2026, la cea de-a 48-a ediție a prestigiosului Concurs Jean Pictet – una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate dreptului internațional umanitar. Echipa USM a fost formată din studentele anului III, printre care Romina Mostovoi, Mădălina Mihai și Andreea Staver.

Un rezultat remarcabil a fost obținut de studenta Mădălina Mihai, desemnată laureată a Premiului „Prix Gilbert-Apollis” pentru cel mai bun orator al ediției. Această performanță marchează un moment istoric, fiind pentru prima dată când un participant din Republica Moldova obține un premiu în cadrul Concursului Jean Pictet. Distincția recompensează excelența în argumentarea juridică, claritatea exprimării și capacitatea de a pleda în contexte complexe specifice dreptului internațional umanitar.

Concursul s-a remarcat printr-un format complex și interactiv, bazat pe simulări realiste inspirate din situații de conflict armat. Printre probe s-au numărat vizitarea unui prizonier de război, negocierea cu părțile implicate într-un conflict armat și analiza unor situații juridice concrete. Participantele au exercitat roluri diverse – de la reprezentanți ai Crucii Roșii și ai unei companii producătoare de armament până la membri ai unei grupări paramilitare, ceea ce le-a permis să aplice normele dreptului internațional umanitar din perspective multiple.

Pregătirea teoretică a fost asigurată de dr., conf. univ. Olga Dorul, profesoară în cadrul Departamentului Drept Internațional al Facultății de Drept, care a contribuit esențial la consolidarea cunoștințelor juridice ale echipei. De asemenea, un rol important în parcursul acestora l-a avut tutorele desemnat în cadrul concursului, Simon Deluigi, pentru sprijinul constant, ghidarea și profesionalismul demonstrate pe întreaga durată a competiției.

Studentele adresează mulțumiri coordonatoarei Filierei Francofone Drept, Vitalina Bahneanu, pentru contribuția la dezvoltarea și consolidarea acestui program academic, și Comitetului Internațional al Crucii Roșii din Republica Moldova, instituția care a făcut posibilă participarea echipei la concurs.

Published marți, 17 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul...

O nouă ediție a Conferinței de Diseminare „Green Tourism Innovation in Action” va avea loc pe 19 mai 2026, la USM

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu consorțiul proiectului Erasmus+ ENRICHER Hubs – Designing Green Tourism Concepts through Learning, invită publicul interesat să participe la...

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved